Lavrov susține că Moscova este pregătită să discute cu administrația Trump pe tema preocupărilor de la Washington legate de „activitățile subterane suspecte” ale Rusiei.

În timp ce propaganda rusă și reprezentanți ai regimului de la Moscova amenință cu războiul nuclear. șeful diplomației ruse, care a reapărut în public după mai multe zile de absență, a propus o prelungire cu un an a restricțiilor din Tratatul privind armele strategice ofensive, pentru a avea timp de analiză și „a nu mai măsura totul după criteriul ucrainean”.

Potrivit lui Lavrov, decizia de prelungire a restricțiilor ar putea fi luată oricând până la data de 5 februarie 2026, când expiră tratatul. Nu sunt necesare consultări suplimentare cu Statele Unite pentru continuarea acestuia, ci doar acordul Washingtonului, a menționat el.

În ceea ce privește contactele dintre Moscova și Washington, Lavrov a declarat că așteaptă o inițiativă din partea Casei Albe pentru a alege ora și locul unei întâlniri preliminare pentru un nou summit între liderul rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, după ce o reuniune evocată luna trecută la Budapesta a fost anulată.

Ministrul rus de Externe a mai spus că și-ar dori ca viitorul summit dintre Putin și Trump să aibă loc la Budapesta, „mai ales că (președintele american – n.r.) a confirmat în timpul întâlnirii sale cu (prim-ministrul ungar – n.r.) Viktor Orban că Budapesta este preferată și de Washington”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.