„Să nu credeți că va fi rapid, ușor și nedureros”. Cum încearcă Rusia să-și consolideze controlul în sudul ocupat al Ucrainei

Comentează
Arhiva foto

Trupele ruse fac eforturi pentru a impune un regim de ocupație în zonele cucerite din sudul Ucrainei, instalând lideri pro-Moscova, vânând disidenții și dezmembrând instituțiile statului ucrainean, spun foști sau actuali primari și localnici ucraineni din regiune, citați de Wall Street Journal.

În martie, forțele rusești au dat buzna în biroul primarului din Melitopol, Ivan Fedorov, i-au pus un sac pe cap și l-au reținut. Moscova a numit un politician local prorus pentru a-l înlocui. Fedorov a fost eliberat ulterior în cadrul unui schimb de prizonieri și se află acum pe teritoriul controlat de Ucraina.

Autoritățile de ocupație au declarat că vor încerca să impună rubla rusească în zonă și au spus că vor redeschide școlile cu program de învățământ rusesc. Fedorov a spus că Melitopolul este acum conectat la internetul rusesc prin intermediul unui cablu de fibră optică din Crimeea. Există, de asemenea, noi antene rusești de telefonie mobilă.

Duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat comportamentul Rusiei din zonele ocupate. „Acolo se construiesc camere de tortură, autoritățile locale și toți cei considerați importanți pentru comunitățile locale sunt răpiți”, a spus el.

Zelenski a cerut Occidentului să impună sancțiuni asupra întregului sistem financiar rusesc, drept răspuns la încercările Moscovei de a înlocui moneda ucraineană în zonele aflate sub controlul său.

Forțele rusești care au urcat spre nord din Crimeea, anexată de Moscova în 2014, au cucerit o porțiune semnificativă de teritoriu în sudul Ucrainei încă din primele săptămâni ale războiului.

În această zonă au avut loc mai puține lupte decât în nord, de unde forțele rusești s-au retras la începutul lui aprilie, după săptămâni de rezistență acerbă. Liniile de aprovizionare ale Rusiei din sud au fost rareori vizate de ambuscade.

După ce nu a reușit să captureze Kievul, Moscova a declarat că își reorientează ofensiva spre regiunea Donbas din estul Ucrainei. Înainte de invazie, Vladimir Putin recunoscuse independența celor două regiuni controlate de Rusia acolo - Donețk și Luhansk. Cu toate acestea, Moscova nu a spus ce intenționează să facă cu teritoriul pe care îl controlează acum în regiunile sudice Herson și Zaporojie.

Se pregătesc „tabere de recalificare” pentru profesori

În pliantele de propagandă distribuite de forțele rusești în Herson se spune că Moscova a fost obligată să „lanseze o operațiune de lichidare a regimului antipopular de la Kiev” pentru a contracara un complot occidental de distrugere a popoarelor rus și ucrainean deopotrivă.

„Să nu credeți că va fi rapid, ușor și nedureros”, spun pliantele, îndemnând localnicii să nu-și părăsească casele și comunitățile și să nu se apropie de trupele rusești și de vehiculele blindate aflate în patrulare.

În unele locuri, forțele rusești au arborat steagul Uniunii Sovietice pe clădirile guvernamentale și s-au apucat de înlocuirea statuilor lui Lenin, demontate după 2014.

Serghei Aksenov, guvernatorul rus din Crimeea, a declarat în weekend că profesorii ucraineni din toate zonele ocupate din sudul Ucrainei vor fi duși în „tabere de recalificare” în peninsulă, astfel încât să urmeze „standardele rusești” la ore.

În Melitopol, primarul Fedorov a declarat că forțele rusești scoteau utilajele din fabrici și le trimiteau înapoi în Rusia „Pentru mine, acesta este un semnal că nu intenționează să rămână mult timp, pentru că altfel ar fi încercat să dezvolte zona sau cel puțin ar fi încercat să pună mâna pe toate fabricile, în loc să le jefuiască pur și simplu”, a spus el, citat de Wall Street Journal.

După ce a fost arestat de ruși, Fedorov a declarat că a fost ținut într-un centru de detenție și interogat. El a spus că a putut auzi oameni plângând de durere din celulele din apropiere.

După calvarul din închisoare al lui Fedorov, mulți alți oficiali din sudul Ucrainei și-au abandonat posturile și s-au îndreptat spre teritoriul deținut de guvernul ucrainean. „Un primar mort sau un primar deținut undeva într-o pivniță nu este de mare folos”, a declarat Vitali Nemereț, primarul orașului Kahovka din regiunea Herson.

El a declarat pe rețelele sociale că a părăsit orașul în aprilie, temându-se că viețile membrilor familiei sale sunt în pericol.

În Herson, forțele de securitate îi caută pe opozanți

Deoarece politica Rusiei este neclară, abordarea forțelor de ocupație variază de la un oraș la altul. În Herson, singura capitală regională și cel mai mare oraș ucrainean pe care Rusia l-a capturat de la lansarea războiului, la 24 februarie, primarului ales, Ihor Kolihaev, i s-a permis să continue să administreze municipalitatea, în conformitate cu legislația ucraineană și în cooperare cu Kievul.

Primăria continuă să arboreze steagul ucrainean, iar mitinguri proucrainene au loc în mod regulat. Protestatarii sunt uneori dispersați de forțele de securitate rusești, care trag focuri de avertisment și gaze lacrimogene.

Când soldații înarmați ai Federației Ruse au venit aici, le-am spus că atâta timp cât steagul de deasupra este ucrainean, vom lucra în conformitate cu legea ucraineană. Iar dacă steagul se schimbă, vom demisiona cu toții.Primarului din Herson, Ihor Kolihaev:

„Herson este Ucraina. Oamenii de aici așteaptă ca forțele armate ale Ucrainei să vină și să îi elibereze”, a mai spus el.

În Herson, forțele rusești și-au instalat cartierul general în clădirea administrativă a guvernului regional și au îndepărtat recent un monument dedicat celor 100 de ucraineni uciși în timpul protestelor din 2014.

Kolihaev a declarat că rușii au căpătat acces la o bază de date a veteranilor de război care au luptat în Donbas, a voluntarilor implicați în apărarea teritoriului și a altor potențiali inamici. Folosind aceste liste, forțele de securitate rusești efectuează raiduri selective în tot orașul.

Consiliul regional din Herson a votat pe Zoom, la scurt timp după preluarea orașului de către Rusia, pentru a respinge orice încercare de separare a regiunii de Ucraina. Acum, oficialii ucraineni avertizează că Rusia intenționează să organizeze un referendum în luna mai privind înființarea unei „Republici Populare Herson”, după modelul așa-ziselor state Donețk și Luhansk create de Moscova în Donbas în 2014.

După referendumul planificat, bărbații din zonă ar putea fi mobilizați pentru a lupta alături de armata rusă, așa cum s-a întâmplat deja în Donețk și Luhansk, a avertizat armata ucraineană în această săptămână.

Chiar dacă nu există coridoare de evacuare oficiale din Herson către restul Ucrainei, mii de oameni au fugit folosind drumurile secundare din țară, a declarat Kolihaev. Alții au fugit prin Crimeea, încercând să ajungă apoi în Ucraina controlată de guvern sau în Europa, prin Turcia.

O parte a opoziției ucrainene proruse colaborează cu Moscova

În multe orașe din sudul Ucrainei, autoritățile de ocupație rusești au reușit să găsească colaboratori locali printre politicienii afiliați la Platforma de Opoziție - pentru Viață, un partid politic care a făcut presiuni pentru legături mai strânse cu Moscova înainte de război și care a fost recent desființat de Zelenski.

Liderul partidului, Viktor Medvedciuk, care se afla în arest la domiciliu când a început războiul, a reușit inițial să scape, dar a fost capturat recent de forțele de securitate ucrainene.

În timp ce ceilalți lideri ai partidului de la Kiev au condamnat invazia rusă, mulți dintre politicienii săi din sud au ales să colaboreze cu Moscova. În Melitopol, de exemplu, un membru al consiliului municipal al Platformei de Opoziție, Galina Danilcenko, a fost numită de forțele de ocupație în funcția de primar interimar.

În orașul Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Ucraina, autoritățile ruse l-au numit primar interimar pe Andrei Șevciuk, un consilier din partea Platformei de Opoziție.

Candidații Platformei de Opoziție au câștigat 12 din cele 34 de locuri în consiliul municipal din Enerhodar la ultimele alegeri. Dar Iana Dabija, ofițerul executiv al municipalității, care spune că nu recunoaște autoritatea lui Șevciuk, afirmă că puțini locuitori cooperează cu forțele de ocupație.

„Acei 40% din populație ar fi putut deveni pro-ruși. Dar nu s-a întâmplat așa”, a declarat Dabija. „Mă așteptam să fie mult mai mulți colaboratori decât ceea ce vedem acum”, a adăugat ea.

Pentru a asigura securitatea și a stabili o forță de poliție auxiliară în Enerhodar, autoritățile ruse au adus un lider de miliție pro-rusă din regiunea Donbas. Un alt comandant de miliție din Donbas a fost pus recent la conducerea securității în orașul portuar Berdiansk.

Până în prezent, profesorii din Enerhodar au rezistat presiunilor de a redeschide școlile sub noile autorități, a mai spus Dabija.

În Herson, lumea așteaptă sosirea forțelor armate ucrainene

În Herson, unde conexiunile de telefonie mobilă și de internet sunt stabile, profesorii țin orele online, urmând programul ucrainean stabilit în cooperare cu Ministerul ucrainean al Educației, a declarat Irina, profesoară de matematică în oraș, care nu și-a dezvăluit întregul nume. „Toată lumea vrea să fie în Ucraina. Acum este considerat rușinos să fii pentru Rusia”, a spus ea pentru Wall Street Journal.

Orașul Herson, în care locuiau aproximativ 300.000 de persoane înainte de război, a căzut fără prea multe lupte, după ce guvernatorul, șeful serviciului de securitate local și comandantul militar au plecat cu toții în prima zi a războiului.

De atunci, Zelenski i-a retras șefului serviciilor de securitate din Herson gradul de general și l-a numit trădător.

În timp ce planurile de apărare prevedeau amplasarea de mine pe istmul îngust care leagă regiunea de Crimeea și distrugerea unui pod strategic peste râul Nipru, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Când coloanele blindate rusești au intrat în Herson, au fost întâmpinate de o forță de voluntari locali de apărare teritorială, care tocmai primiseră arme ușoare. Aproximativ 60 dintre ei au murit în parcul central din Herson, în timp ce încercau să lupte fără speranță, înarmați doar cu puști de asalt și cocktailuri Molotov, spun locuitorii.

De atunci, forțele ucrainene au ripostat cu contraofensive din regiunile învecinate Mikolaiv și Dnipropetrovsk. Linia frontului se întinde acum la aproximativ 16 km nord de orașul Herson, iar forțele ucrainene bombardează în mod regulat pozițiile rusești din aeroportul Chornobayivka.

„În prezent, în oraș nu există nicio insurgență”, a declarat primarul Kolihaev. „Poate pentru că toți așteaptă ca forțele armate ale Ucrainei să intre”, a adăugat el.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
14:55
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală