După ce au fost alertate de dispariția fetei, autoritățile au intervenit prin intermediul efectivelor de investigaţii criminale, de ordine publică, de la Poliţia municipiului Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că fata mergea spre un magazin din apropierea locuinţei când ar fi fost băgată cu forţa într-un autoturism în care se aflau trei persoane, şoferul deplasându-se ulterior într-o direcţie necunoscută.

Copila ar fi fost luată cu forţa de pe stradă, iar suspecţii ar fi încercat să o ascundă undeva în zona Râmnicu Sărat. Ei şi-ar fi dat seama de gravitatea faptei şi ar fi decis să revină în Buzău, unde au fost prinşi de poliţişti.

„Faţă de 6 persoane, 4 bărbaţi şi două femei, buzoieni cu vârste cuprinse între 19 şi 49 de ani, poliţiştii au dispus, pe bază de ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Persoanele reţinute urmează a fi prezentate Parchetului cu propunerea de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive”, precizează IPJ Buzău.

Cei șase reținuți sunt, conform sursei citate, tânărul de 19 ani care voia să se căsătorească cu fata, părinții săi și alte rude.

Fata răpită nu prezenta leziuni vizibile, dar a fost preluată de un echipaj medical pentru investigații de specialitate.

Citeşte şi:

Starea de alertă din sectorul 1 nu va mai fi prelungită. Alin Stoica: „Sper să nu riscăm să ajungem la situaţia de acum o lună”

Pompierii români luptă cu un incendiu violent din regiunea grecească Attica. Mai multe locuințe, cuprinse de flăcări

Drumul crucilor. Sunt 564 de cruci pe DN2 între București și Bacău, mai multe decât cele 550 de borne kilometrice dus-întors

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021