Șase sirieni sunt căutați de jandarmi și polițiști, după ce au fugit dintr-un centru de carantină COVID-19, din Drobeta Turnu Severin, relatează Mediafax.
Cei șase cetățeni sirieni au fost prinși de polițiștii de frontieră din Mehedinți în data de 2 august, pentru că au încercat să intre ilegal în țară. După ce au fost preluați de autorități, au fost închiși într-un centru de carantină din Drobeta Turnu Severin, unde ar fi trebuit să stea 14 zile.
În momentul de față, migranții fugari sunt căutați de zeci de polițiști și jandarmi. Niciunul dintre ei nu a fost testat pentru COVID-19.
Mai mult, polițiștii locali care aveau misiunea să îi păzească sunt cercetați pentru neglijență în serviciu.