„Academia trebuie să-i ofere oportunitatea de a vorbi cu noi toți în timpul galei”, a spus Penn. „Știu că sunt unii – și uneori este valabil – care spun că politica este un lucru, divertismentul, alt lucru. (…) Însă în acest caz, ar fi oportun ca la Premiile Oscar să i se dea ocazia președintelui Zelenski să intervină și să se adreseze tuturor”, a precizat actorul american.

Actorul a subliniat că are informații că organizatorii au decis să nu-l invite pe președintele ucrainean să vorbească la decernarea premiilor Oscar.

„Dacă Academia a ales să nu facă asta, dacă prezentatorii au ales să nu vorbească cu conducerea din Ucraina, care încasează gloanțe și bombe pentru noi toți, alături de copiii ucraineni pe care încearcă să-i protejeze, atunci cred că Academia e implicată în cel mai urât și regretabil episod în toată istoria Hollywood-ului. Sper să nu fie cazul”, a precizat Sean Penn.

El a îndemnat participanții la gală să boicoteze evenimentul, în lipsa unei intervenții prin videoconferință a lui Volodimir Zelenski. „Dacă acest lucru se întâmplă, aș încuraja pe oricine este implicat, deși este momentul lor să celebreze filmele lor, să se ridice și să protesteze și să boicoteze premiile. Iar eu personal, când mă întorc, îmi voi exprima opoziția public”, a mai spus actorul.

Rușii fugiți de mobilizare au găsit refugiu în țările pe care altădată le priveau cu superioritate: „E un vaccin împotriva imperialismului”
Recomandări
Rușii fugiți de mobilizare au găsit refugiu în țările pe care altădată le priveau cu superioritate: „E un vaccin împotriva imperialismului”

Penn, care a fondat organizația de caritate CORE după cutremurul din 2010 din Haiti, a declarat că s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a lăudat „curajul și unificarea extraordinare” a țării.

Actorul era prezent în Ucraina când a debutat invazia rusească și s-a întâlnit cu Zelenski și înainte, și după acest moment, pentru un film documentar pe care îl realizează.

Ulterior, actorul american a părăsit Ucraina pe jos, alături de refugiați, pentru a trece în Polonia. „Împreună cu doi colegi, am mers câțiva kilometri până la granița poloneză, după ce ne-am abandonat mașina pe marginea drumului”, a spus Penn.

Foto: Profimedia

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a reacționat Eugenie Bouchard când a ajuns la Cluj. Mulți străini care vin pentru prima dată în România sunt șocați
GSP.RO
Cum a reacționat Eugenie Bouchard când a ajuns la Cluj. Mulți străini care vin pentru prima dată în România sunt șocați
ȘOC! Adrian Năstase a dat LOVITURA! Victorie uriașă la tribunal, ULUITOR câți bani va primi
Playtech.ro
ȘOC! Adrian Năstase a dat LOVITURA! Victorie uriașă la tribunal, ULUITOR câți bani va primi
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
Viva.ro
Apariție stranie la parastasul Ionelei Prodan! Cine este 'Regina Întunericului' și ce a făcut cu Anamaria Prodan în cimitir
"Plecăm în Spania! Gata, nu mai stăm!" Ce s-a întâmplat cu românii care în 2004 plecau dezamăgiți din țară
Observatornews.ro
"Plecăm în Spania! Gata, nu mai stăm!" Ce s-a întâmplat cu românii care în 2004 plecau dezamăgiți din țară
Halucinant! Ce se întâmplă în China chiar în acest moment. Întreaga lume este siderată
Știrileprotv.ro
Halucinant! Ce se întâmplă în China chiar în acest moment. Întreaga lume este siderată
Dispozitivul care te ajută să economisești energie și să plătești mai puțin la întreținere. Costă doar 30 de lei
FANATIK.RO
Dispozitivul care te ajută să economisești energie și să plătești mai puțin la întreținere. Costă doar 30 de lei
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2022. Fecioarele ar fi foarte bine să se concentreze pe semnele de întrebare pe care le au în legătură cu sănătatea
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite
PUBLICITATE
Riscurile autodiagnosticării pe internet: Același simptom poate să apară în 5 boli diferite