Starea de sănătate a președintelui rus a fost motiv de speculații de la începutul invaziei în Ucraina, însă directorul CIA spune că acesta pare „prea sănătos”, nefiind informații că Vladimir Putin suferă de vreo boală, relatează BBC News.
„Există o mulţime de zvonuri despre sănătatea preşedintelui Putin şi, din câte putem spune, este prea sănătos”, a spus William Burns, directorul CIA, la un forum de securitate organizat în statul Colorado.
Burns, care a fost ambasador la Moscova, a spus că l-a observat şi a avut de-a face cu liderul rus de mai bine de două decenii. Putin „crede în control, intimidare şi compensare”, iar aceste trăsături s-au întărit în ultimul deceniu, pe măsură ce anturajul său de consilieri s-a restrâns, a spus şeful CIA.
„Este convins că destinul său ca lider al Rusiei este de a restaura Rusia ca o mare putere. El crede că cheia pentru a face asta este recrearea unei sfere de influenţă în vecinătatea Rusiei şi nu poate face asta fără a controla Ucraina”, a continuat William Burns.
SUA estimează că victimele ruşilor în Ucraina au ajuns până acum la aproximativ 15.000 de morţi şi poate 45.000 de răniţi, a spus Burns, care a estimat că pierderile ucrainene au fost puţin mai mici.
El a adăugat că concentrarea actuală a forțelor Rusiei în Donbas sugerează că armata a învățat lecții grele.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina