Marian Iorga, comisarul-șef care a condus Poliția Prahova din luna aprilie a anului trecut, acuzat de DNA că a luat mită un ceas de lux pentru a influența soluția unui dosar în perioada în care conducea IPJ Călărași, nu mai are voie să ocupe o funcție de conducere în perioada în care se află sub control judiciar. Potrivit unor surse citate de Ziarul Incomod, Iorga va fi detașat la Școala de Poliție din Câmpina.
Conform procedurilor, ofițerul acuzat de luare de mită a fost pus la dispoziția IGPR, va fi detașat să lucreze într-un post din zona administrativă și nu va avea dreptul să lucreze în operativ.
Potrivit surselor Ziarului Incomod, începând de luni, 12 iulie, comisarul-șef Marian Iorga va lucra la Școala de Poliție de la Câmpina, pe un post de ofițer de serviciu.
Cât timp va fi sub puterea măsurii preventive, Iorga are obligația să se prezinte periodic la sediul Poliției Câmpina, organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.
Potrivit DNA, între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de inculpat se află interdicția de a părăsi țara și interdicția de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu anumite persoane menționate în ordonanță.
Conform procurorilor, „în funcția de inspector-șef al IPJ Călărași, la data de 29 aprilie 2017, ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 de lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana o formulase anterior”.
Foto: Ziarul Incomod