Socrul lui Sebastian Ghiţă spune că DNA i-a pus sechestru pe cont fără să fie înștiințat. Dumitru Cârstea susține că ar fi vorba despre un gest de intimidare sau de pedepsire, după ce a spus că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost în casa lui Ghiță.
Socrul lui Sebastian Ghiță a spus că a aflat de sechestru luni, în momentul în care a mers la cumpărături, iar vânzătorul i-a spus că acel card este inutilizabil.
”M-am dus să fac nişte cumpărături la un magazin şi când am vrut să plătesc mi s-a spus că nu pot folosi acel card, că tranzacţia este respinsă. Marţi dimineaţă m-am dus la bancă să văd ce se întâmplă şi am văzut că scrie negru pe alb că am sechestru pus de DNA. De ce? În ce bază? Nimeni nu a ştiut să zică nimic”, a declarat Cârstea, potrivit Mediafax.
Socrul lui Sebastian Ghiţă a mai spus că în contul pe care i s-ar fi pus sechestru are o sumă de bani considerabilă.
Este toată agoniseala pentru zilele negre care ar urma să vină. Mie nu mi s-a comunicat că am sechestru pe cont. Nu am avut niciun dosar. Ştiu că nu am nici acum”, a mai spus Dumitru Cârstea.
Acesta a mai spus și că, în opinia lui, este vorba despre un gest de intimidare sau de pedepsire, pentru că în urmă cu câteva zile a spus că șefa DNA, Laura Coduța Kovesi, a fost în casa lui Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiță a fost reținut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 și plasat apoi în arest preventiv . Acesta a fost eliberat în 26 mai pe cauțiune, în baza unei decizii a Curții Supreme din Serbia, după depunerea unei cauțiuni de 200.000 de euro.