Un șofer din Satu Mare a fost oprit de poliție cu focuri de armă, după ce a condus beat, a lovit mașina poliției și a fugit de la locul accidentului.
Incidentul s-a produs pe o șosea din municipiul Satu Mare, după ce polițiștii au încercat să oprească o mașină, dar șoferul a ignorat semnalele făcute de oamenii legii și și-a continuat drumul.
Mai mult, el a lovit mașina poliției și a demarat în forță, fiind urmărit de oamenii legii care au fost obligați să tragă focuri de armă pentru a-l opri, scrie observator.tv.
Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar șoferul fugar a fost reținut.
Alcooltestul a arătat că individul avea 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.