Bărbatul care a murit după ce a fost împușcat de agenți, joi, în Botoșani, pentru că a refuzat să oprească la semnalele acestora, avea un cazier pătat. Acesta este un fost deținut, condamnat în anul 2015 la șase ani de închisoare pentru trafic de minori și de persoane și eliberat doi ani mai târziu, potrivit Sindicatului Europol, citat de Agerpres.
Polițiștii au acţionat ireproşabil, au declarat reprezentanţii Sindicatului Europol.
Într-o postare pe Facebook, Europol care apără interesele poliţiştilor susţin că bărbatul de 34 de ani, care a fost condamnat în trecut pentru trafic de minori şi era un cunoscut al oamenilor legii, a spart mai multe baraje ale poliţiştilor, punând astfel în pericol viaţa agenţilor.
De asemenea, Sindicatul Europol susţine că poliţiştii au tras 17 focuri de armă.
"Şoferul fugar, care a decedat la scurt timp după impact, era un cunoscut al Poliţiei.
În 2015 a fost condamnat la 6 ani închisoare cu executare pentru trafic de minori, dar a fost eliberat condiţionat în 2017”, se precizează în postarea sindicaliştilor.
Poliţiştii Secţiei 3 Popricani, judeţul Iaşi, au fost sesizaţi prin trei apeluri 112, despre un şofer care s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Patrula a interceptat maşina în trafic, însă la vederea poliţiştilor, şoferul a mărit viteza şi s-a deplasat spre judeţul Botoşani.
Pe parcursul urmăririi, şoferul a reuşit să spargă mai multe baraje, a lovit patru autospeciale de poliţie punându-le în pericol viaţa agenţilor de poliţie, scrie Europol. Pe raza judeţului Botoşani însă, şoferul a pierdut controlul autoturismului şi a ieşit de pe carosabil.
Conform Europol, s-au tras 17 focuri de armă în plan vertical, dar şi în direcţia pneurilor, iar modul în care au acţionat poliţiştii a fost "ireproşabil".
Unul dintre gloanțele folosite de polițiști pentru a-l opri din goana nebună l-a atins în zona toracelui pe șofer.