„Am cunoscut-o bine, mai ales în anii 90, când am fost alături în foarte multe cauze. E veste foarte proastă și care marchează un moment. Cred că putem vorbi de istoria tranziției românești sau a disidenței românești până acum și după Doina Cornea”, a spus Stelian Tănase, la Digi24.

În opinia sa, Doina Cornea a fost o femeie foarte curajoasă și singură, într-un mediu ostil.

„Ce am apreciat cel mai mult a fost curajul, capacitatea de a vorbi direct, de a fi sinceră și de a sta în adevăr. Foarte curoajoasă persoană. La Cluj, o femeie singură, într-un mediu ostil, plină de curaj, trimitea textele în Occident. Se citeau la Europa Liberă, apăreau în presă, mai ales în Franţa, unde avea fiica. Și ea s-a prăpădit”, a adăugat istoricul.

„Curajoasă, unde era atacată de aşa zisi golani, dar erau oameni ai Securității. Au fost interogatorii, presiuni asupra ei. Numai o viaţă bună n-a avut, datorită curajului de a spune adevărul. După ce regimul comunist s-a prăbușit, ea a continuat mulți ani să fie un element destul de activ al luptei pentru democrație în România în perioada de tranziție. A fost prezentă la foarte multe proteste, unul dintre liderii puternici și influenți ai societății civile. N-a ezitat nici față de societatea civilă sau partidele istorice să-și exprime nemulțumirea, când a fost cazul. Era un om pe care nu puteai să-l faci să spună altceva decât gândește. Și este calitatea pe care am apreciat-o cel mai mult”, a precizat Stelian Tănase.

„Ce aș remarca e că niciodată în acești ani nu i-a spus cineva, public, mulțumesc, nu i-a făcut elogiul pe care îl merita. Oficialitățile au ignorat-o. Acum că avem această nenorocită știre ne dăm seama cât de mult am pierdut”, a adăugat Stelian Tănase.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.