Neîncrederea este dominantă atitudinală a românilor în ceea ce privește partidele politice din țară noastră, arată studiul IRES. Trei sferturi dintre români au păreri depreciative cu privire la partidele din România. În rândul bărbaţilor, între tinerii între 18 şi 35 de ani, locuitorii din zonele urbane şi în cazul persoanelor cu studii superioare, opiniile negative despre partide sunt mai frecvente.
Indicatorul de încredere este şi mai puţin favorizant: mai mult de 9 din 10 respondenţi declară că au puţină şi foarte puţină încredere în partidele din România. Încrederea este cu atât mai scăzută cu cât vârsta respondenţilor este mai mică.
În timp ce mai mult de 9 din 10 respondenţi cred că partidele trebuie să reprezinte interesele cetăţenilor, doar 6% dintre participanţii la studiu sunt de părere că partidele din România îndeplinesc acest criteriu. Liderii de partid sunt consideraţi principalii beneficiari ai intereselor partidelor, urmaţi de membrii de partid.

Partidele sunt asociate, aproape în exclusivitate, cu termeni negativi. Atunci când sunt rugați să avanseze primul cuvânt care le vine în minte când se gândesc la partidele din România, majoritatea enunțurilor au caracter depreciativ la adresa formațiunilor politice. Printre acestea cele mai frecvente se referă la: hoți / furt / escrocherie – indicate de 12% dintre participanții la studiu sau corupție / mită (10%). Asocierile pozitive sunt prezente într-o proporție redusă.

Studiul IRES „Partidele politice din România – percepții și reprezentări”a fost realizat pe 2 februarie 2016, pe un eșantion total de 1.199 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populația adultă din România, având marja de eroare +/-2,9%. Studiul a fost realizat prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pentru revista Sinteza.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.