Pam și Jeremy Salda au o relație din august 2020 și au povestit pentru CNN că marțea trecută, atunci când au auzit vestea că măstile de protecție nu vor mai fi obligatorii în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane, au început să facă glume despre cum să fugă în Las Vegas.

„În aproximativ o oră și jumătate aveam biletele de zbor și hotelul rezervate”, a spus vineri Jeremy Salda. „Pam a cumpărat o rochie de mireasă online și a trimis-o prin poștă”, a precizat bărbatul.

Cuplul din Oklahoma City a programat nunta la ora locală 21:00, duminică seara. Cei doi au pornit spre „Sin City”, Pam fiind îmbrăcată în rochie de mireasă și Jeremy în costum.

Dar, în timpul escalei de pe aeroportul Dallas/Fort Worth, s-au confruntat cu numeroase întârzieri și, în cele din urmă, zborul lor final spre Vegas a fost anulat.

În timp ce așteptau pe terminal, l-au întâlnit pe Chris Kilgora, un alt pasager al aceluiași zbor spre Las Vegas, care, din întâmplare, era preot.

Acesta s-a oferit să căsătorească el însuși cuplul în Las Vegas.

De acolo, cei trei au găsit un zbor al companiei Southwest cu destinația Los Angeles, în care mai erau doar patru locuri libere.

Acest zbor, însă, era programat pe aeroportul Dallas Love Field (DAL), care se afla la aproximativ 25 de minute distanță. „Aveam 50 de minute înainte ca avionul să decoleze”, a declarat Pam, pentru CNN. „I-am spus șoferului de Uber să apese pedala de accelație până la podea, iar el a făcut-o”, a mai spus mireasa.

Schema prin care „lumea bună” de la vile își plasează copiii la școlile de prestigiu dintre blocuri. Toată lumea știe, de ce nu vorbește nimeni?
Recomandări
Schema prin care „lumea bună” de la vile își plasează copiii la școlile de prestigiu dintre blocuri. Toată lumea știe, de ce nu vorbește nimeni?

Cuplul a mai povestit că, în timp ce alergau prin aeroportul DAL, în ținuta de nuntă, pasagerii de acolo le strigau „Felicitări!”.

Au ajuns în cele din urmă la poartă și, în timp ce se îmbarcau, căpitanul a fost curios în legătură cu rochia de mireasă a lui Pam. Ea i-a explicat planurile pe care le aveau și a glumit pe seama căsătoriei în timpul zborului.

Spre surprinderea ei, pilotul i-a răspuns: „Hai s-o facem!”.

„Southwest a fost compania aeriană a iubirii timp de aproape 51 de ani. Întotdeauna ne bucurăm de oportunitatea de a ne sărbători clienții în moduri speciale”, a precizat operatorul aerian, într-un comunicat remis postului american.

Membrii echipajului de zbor au agățat banderolă făcută din hârtie igienică și i-au confecționat lui Kilgora o eșarfă din pungi de snacks-uri.

În timp ce Pam mergea pe culoar, alți pasageri au pornit butoanele de apel și Julie Reynolds, una dintre însoțitoarele de bord, a devenit domnișoara de onoare improvizată.

Un fotograf profesionist se afla întâmplător la bord și le-a făcut poze tinerilor căsătoriți. Iar în ceea ce privește tortul de nuntă, un alt pasager le-a oferit o gogoasă care îi rămăsese.

De ce s-au scumpit mașinile la închiriat și cum au ajuns românii să plătească peste 600 de euro pe săptămână în Italia și 70 pe zi în Grecia
Recomandări
De ce s-au scumpit mașinile la închiriat și cum au ajuns românii să plătească peste 600 de euro pe săptămână în Italia și 70 pe zi în Grecia

„Este foarte ciudat cum totul s-a potrivit”, a spus Pam.

„Am fost încântați să fim gazda zilei speciale a lui Pam și Jeremy. Îi felicităm pe tinerii căsătoriți și le urăm succes în noua lor viață împreună”, a precizat compania Southwest.

Tinerii căsătoriți au petrecut o zi în plus în Vegas pentru a-și sărbători nunta spontană.

Aceștia plănuiesc să meargă până la capăt, în luna august, cu ceremonia planificată inițial, când vor sărbători alături de familie și prieteni în Cabo San Lucas, Mexic.

Urmărește-ne pe Google News
O rusoaică antrenată de spionaj în Rusia, dezvăluiri EXPLOZIVE despre Vladimir Putin: „Știu personal, asta va face!”
GSP.RO
O rusoaică antrenată de spionaj în Rusia, dezvăluiri EXPLOZIVE despre Vladimir Putin: „Știu personal, asta va face!”
ȘOC! Veste BOMBĂ despre Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia ACUM
Playtech.ro
ȘOC! Veste BOMBĂ despre Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia ACUM
O prostituată din Pitești a fost jefuită de client. Bărbatul a plătit-o cu 200 de lei, dar i-a furat 800
Observatornews.ro
O prostituată din Pitești a fost jefuită de client. Bărbatul a plătit-o cu 200 de lei, dar i-a furat 800
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
HOROSCOP
Horoscop 29 iunie 2022. Scorpionii își văd blocate anumite inițiative și compromise eforturile de a reveni la gloria de altădată
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Știrileprotv.ro
Descoperire incredibilă lângă baza care adăpostește arsenalul nuclear al NATO în Europa. Ce a găsit poliția
Şumudică l-a repezit pe teren pe preşedintele care-l dă afară de la Al-Shabab! Stânjenit, conducătorul şi-a tras mâna cu forţa. Ce s-a mai putut întâmpla apoi | VIDEO
Orangesport.ro
Şumudică l-a repezit pe teren pe preşedintele care-l dă afară de la Al-Shabab! Stânjenit, conducătorul şi-a tras mâna cu forţa. Ce s-a mai putut întâmpla apoi | VIDEO
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea