Un tânăr din Alba Iulia a fost amendat cu 500 de lei, după ce a intrat ilegal în perimetrul unei instituții publice din zona Cetății Alba Carolina, pentru a aduna melci.
Ttânărul a fost observat, iniţial, în incinta grădinii unei instituții publice din zona Cetății Alba Carolina, chiar de către conducerea unităţii, care a sunat la 112.
Un echipaj de jandarmerie a acționat de urgență și l-a prins pe intrus, iar acestea le-a declarat oamenilor legii că nu voia să fure ceva, ci să... adune melci, pentru a-i găti ceva exotic iubitei. "Conform propriilor spuse, dorea de mult să-i gătească prietenei o delicatesă culinară, iar când a trecut pe lângă gardul respectivei instituții și a văzut melcii i-a venit ideea să prepare o rețetă bazată pe aceștia. Drept urmare, a sărit gardul cu intenția de a-i culege, dar a fost oprit de jandarmi înainte de a-și pune în aplicare planul", menționează sursa citată.
Jandarmii i-au explicat tânărului că fapta sa constituie contravenție și, în conformitate cu prevederile legale, pentru "pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile instituțiilor publice" a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.