Mărturia tinerei care a filmat agresiunea asupra lui George Floyd, la procesul polițistului: „Avea o privire rece, fără inimă”

Comentează

Procesul lui Derek Chauvin, 44 de ani, fostul ofițer de poliție din Minneapolis care a fost acuzat uciderea afro-americanului George Floyd, 46 de ani în luna mai a anului trecut, a început luni, 29 martie, la Minneapolis, SUA, scrie CNN. Măsurile de securitate sunt fără precedent, notează Bild, fiind mobilizați 3.000 de soldați și polițiști în zonă. Un gard de sârmă înalt de trei metri a fost ridicat în jurul tribunalului.

Procesul are implicații majore atât pentru relațiile rasiale din America, cât și pentru felul în care vor evolua raporturile dintre poliție și comunitățile de culoare din Statele Unite.

Gardul care protejează clădirea în care are loc procesul. Foto: EPA

Curtea din Minnesota a finalizat selecția juriului săptămâna trecută. Judecătorul Peter Cahill consideră că procesul ar putea dura până la o lună.

Marți a depus mărturie Darnella Frazier, tânăra de 18 ani care înregistrat cu telefonul intervenția poliției, când Derek Chauvin a îngenuncheat pe gâtul muribundului George Floyd. Videoclipul a făcut înconjurul lumii.

„Puteau fi tata, frații, verișorii sau unchii mei”

„Când mă uit la George Floyd, parcă îl vedeam la tatăl meu. Mă uitam la frații mei, la verișorii mei, la unchii mei, pentru că toți sunt negri. Am un tată negru. Am un frate negru. Am prieteni negri. Oricare ar fi putut fi unul dintre ei”, a mărturisit Darnella, citată de CNN. Mărturia ei evidențiază de ce moartea lui Floyd de vara trecută i-a motivat pe mulți alții să se alăture protestelor masive față de brutalitățile poliției. Cuvintele ei au reamintit că Floyd reprezintă povara de a fi negru în America.

Pe 29 martie, oamenii au organizat un marș prin Minneapolis. Foto: EPA

Despre Chauvin și minutele dramatice din Minneapolis, Darnella a spus, potrivit ziarului german Bild: „Doar s-a uitat la noi, cu o privire rece, fără inimă. Nu i-a păsat. Nu-i păsa de ce îi spuneam noi”.

Privirea nepăsătoare a lui Chauvin. În urma decesului lui Floyd, s-au declanșat proteste la nivel global

În lacrimi, tânăra a explicat că se afla în ziua crimei împreună cu verișoara ei, de 9 ani, în drum spre supermarket. Când a văzut ce se întâmplă, a trimis fetița în magazin: „Nu voiam să vadă un bărbat speriat, care imploră să-i fie cruțată viața”.

„Nu am putut dormi nopți la rând, cerându-i scuze lui George Floyd pentru că nu am făcut mai mult”

Procurorul i-a cerut tinerei să descrie modul în care 25 mai 2020 i-a schimbat viața. Frazier a început să plângă în hohote când a văzut din nou fotografiile cu Chauvin și Floyd. „Nu am putut dormi nopți la rând, cerându-i scuze lui George pentru că nu am făcut mai mult”.

Chauvin este acuzat de crimă și omor prin imprudență și riscă o pedeapsă de 40 de ani de închisoare, dacă este condamnat pentru crimă de gradul doi.

Potrivit presei americane, Chauvin ar fi fost inițial de acord cu o înțelegere cu procurorii, care ar fi făcut ca el să stea în închisoare timp de cel puțin 10 ani. Înțelegerea a fost ulterior respinsă de procurorii federali.

George Floyd, un bărbat de culoare, de 46 de ani, a cumpărat un pachet de țigări dintr-un magazin din Minneapolis (Minnesota), pe 25 mai 2020. Unul dintre vânzători a susținut că Floyd a folosit o bancnotă contrafăcută de 20 de dolari și a sunat la poliție după ce bărbatul a refuzat să înapoieze țigările.

Ofițerii care au ajuns la fața locului i-au cerut lui Floyd să coboare din vehiculul în care se afla și l-au încătușat, dar acesta a rezistat încercărilor polițiștilor de a-l introduce în mașina de patrulare.

În urma altercației care a avut loc, Floyd a fost întins pe stradă, cu fața în jos, iar Derek Chauvin și-a așezat genunchiul stâng pe gâtul suspectului, unde l-a ținut timp de opt minute și 46 de secunde. Conform probelor din proces, înregistrarea integrală ar avea 9 minute și 26 de secunde.

Alți doi ofițeri l-au ajutat pe Chauvin să-l țină pe Floyd la pământ, în timp ce un al patrulea a împiedicat intervenția martorilor.

În timp ce era țintuit la pământ de către Chauvin, Floyd le-a spus ofițerilor că nu poate respira de mai mult de 20 de ori.

Videoclipurile incidentului îl arată pe Floyd cum își pierde treptat conștiența, devine imobil și este ridicat de la fața locului de polițiști.

Bărbatul de culoare a fost declarat mort la spital, o oră mai târziu.

Incidentul a determinat declanșarea de proteste la nivel național, multe dintre ele devenite violente, cu privire la justiția rasială și apeluri ale stângii americane de „desubvenționare” a departamentelor de poliție din America. Demonstrațiile s-au întins apoi la nivel global, în mișcare Black Live Matters.

Foto: captură video

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
10:43
Oana Tomoiagă rupe tăcerea despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la „Asia Express”. „Are gura mare. Am avut multe momente tensionate”
Dani Otil alaturi de sotia si fiul lor, Tiago
09:59
Ce se întâmplă cu Gabriela Prisăcariu după ce Dani Oțil a plecat de acasă, la filmările pentru „Power Couple”. „Îmi este foarte greu”
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire. Mesajul premierului desemnat înaintea ședinței decisive
Ultimele știri
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
10:52
Un oraș din România a forat până la 1.200 de metri ca să scoată apă fierbinte de aproape 50°C și să încălzească 13 clădiri în această iarnă. Cu cât vor scădea facturile
10:48
Un tronson de autostradă din A3 va fi deschis de Ziua Națională a României. Ce lucrări mai sunt de făcut
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri