O tânără de 35 de ani, din localitatea Bălteni, județul Vaslui, a fost lovită marți, 4 decembrie, pe trecerea de pietoni de șoferul unei mașini marca Audi, cu volanul pe partea dreaptă. Imediat după accident, ocupanții mașinii au ieșit din autoturism și stăteau cu mâinile în buzunar, uitându-se la victima întinsă pe șosea.
Tânăra a fost preluată de ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe, iar medicii au constatat că victima suferise mai multe contuzii în zona toracică și la coloană.
Polițiștii Biroului de Poliție Rutieră Vaslui, sosiți la locul accidentului, l-au testat pe tânărul care a provocat accidentul și alcooltestul a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice, potrivit vremeanoua.ro.
In imaginile surprinse de martori se observă cum șoferul, un tânăr de 28 de ani din Muntenii de Sus, și pasagerii din autoturismul implicat în accident stau cu mâinile în buzunar, uitându-se la victima întinsă pe șosea.
In timp ce câteva persoane încearcă să acorde primul ajutor victimei și o întreabă de rănile suferite, aceștia, coborâți din mașină, stau și privesc scena de sub ochii lor. Unii martori susțin că nu păreau afectați de ceea ce s-a întâmplat.
In cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
FOTO - vremeanoua.ro