O scenă din La Paz, Bolivia, îți îngheață sângele: corpul neînsuflețit al unui tânăr zace pe stradă, iar alături de el stă o femeie care îl plânge și care încearcă să anunțe poliția, scrie publicația spaniolă El Mundo.

Dar aceasta nu este o imagine neobișnuită în țara sud-americană. Din aprilie, poliția boliviană a strâns de pe străzi și din case, din întreaga țară, în jur de 3.300 de cadavre.

În jur de 80% dintre victime prezentaseră anterior simptome specifice COVID.

Iar epidemia nu dă semne că încetinește. Joi, Bolivia a stabilit un nou record de decese zilnice provocate de COVID – 88 într-o singură zi. Foarte mult, pentru o țară cu aproximativ 11 milioane de locuitori.

Numărul oficial al deceselor cauzate de infectarea cu coronavirus este de 2.808, dar asta pentru că nu toate victimele din această perioadă au fost testate.

Chiar și așa, statisticile plasează Bolivia în topul negativ al țărilor cu cea mai mare mortalitate COVID, în funcție de populație.

Numărul bolnavilor a ajuns și el la 73.534 și este în continuă creștere.

Zilele trecute, autoritățile au luat o decizie fără precedent. Ca urmare a impactului financiar cauzat de pandemia de coronavirus și de criza sanitară care lovește țara, oficialii au declarat “stare de calamitate publică”.

Potrivit relatărilor CNN, în tentativa de a evita îmbolnăvirea, oamenii au început să recurgă la tratamente netestate și periculoase. Unii cetățeni au luat, fără să întrebe vreun medic, substanțe precum dioxid de clor sau alți dezinfectanți, care pot provoca moartea.

Citeşte şi:

Spitalul Arad respinge acuzațiile în cazul femeii gravide care avea COVID și a murit când era transferată la Timișoara: „15 medici au văzut-o în doua zile”

Site-ul lui Iosif Buble, stiripesurse.ro, a primit bani de la TAROM în pandemia COVID pentru promovarea cursei București-Londra, care n-a mai existat!

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!