Jen Royce se afla pe 2 august împreună cu alte două prietene pe râul Jefferson. În timpul serii, ea a fost atacată de o viră. A fost rănită la față, picioare și brațe, fiind mușcată în mai multe locuri.

S-a luptat cu animalul timp de cinci minute, după care cele trei femei au reușit să iasă la mal.

Ele au anunțat serviciile de urgență și, ulterior, femeia rănită cel mai grav a fost transportată la spital. Celelalte două au prezentat răni superficiale.

Fără nicio exagerare, nu credeam că o să mai ies din acel râu. Nu aveam nici cea mai mică idee dacă prietenele mele vor reuși să iasă. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Eram acoperită de sânge și îmi curgea continuu de pe față și din nas. Era frig. Eram ude. Era întuneric.

Jen Royce, femeia rănită de vidră.

Royce a fost externată din spital o săptămână mai târziu.

Departamentul pentru Parcuri, Viață Sălbatică și Pescuit din Montana a plasat pancarte în mai multe locuri de pescuit din zonă pentru a avertiza oamenii despre activitatea vidrelor în proximitate.

„Deși atacurile vidrelor sunt rare, acestea pot fi protective față de spațiul lor și față de pui. De asemenea, pot fi protective față de resursele de hrană, în special atunci când acestea sunt rare”, a spus departementul.

Vidrele de râu adulte din America de Nord cântăresc aproximativ nouă kilograme și au în jur de 1,2 metri lungime.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (15)
Avatar comentarii

Frumosul1 14.08.2023, 18:22

Își revendică teritoriul de asta au atacat vidrele

Avatar comentarii

Irinel 14.08.2023, 18:46

Nu stiam ca ataca.

Avatar comentarii

Ion3laClaudia 14.08.2023, 19:03

Erau pe teritoriul lor

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.