Donald Trump avertizează că se va produce „moarte și distrugere”, dacă este pus sub acuzare de procurori

 2 comentarii
Arhiva foto

Avertismentul fostului președinte american a venit la doar câteva ore după ce procurorii din New York care cercetează plățile făcute în 2016 către actrița de filme porno Stormy Daniels, bani pe care i-ar fi dat acesteia pentru a-i cumpăra tăcerea, au declarat că nu sunt intimidați, relatează Reuters.

„Ce fel de persoană poate acuza o altă persoană, în acest caz un fost președinte al Statelor Unite, care a obținut mai multe voturi decât orice președinte în exercițiu din istorie și candidatul de frunte (de departe!) pentru nominalizarea Partidului Republican, pentru o infracțiune, când se știe de către toți că nu a fost comisă nicio infracțiune și, de asemenea, se știe că potențiala moarte și distrugere într-o astfel de acuzație falsă ar putea fi catastrofă pentru țara noastră?", a scris Trump pe rețeaua Truth Social.

Postarea de vineri de pe propria rețea Truth Social a fost cea mai recentă dintr-un șir de atacuri verbale la adresa procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg. În urmă cu o săptămână, Trump și-a anunțat susținătorii că va fi arestat marți, lucru care nu s-a confirmat.

Biroul lui Bragg, într-o scrisoare adresată joi președinților comisiilor republicane din Congres, a contestat ancheta deschisă de parlamentari și a acuzat că Trump a „creat o așteptare falsă că va fi arestat”.

Procurorul a caracterizat solicitarea președinților de a primi comunicări, documente și mărturii despre ancheta deschisă împotriva lui Donald Trump drept o „incursiune ilegală în suveranitatea New York-ului”.

Stormy Daniels, o actriță și regizoare de filme pentru adulți, al cărui nume real este Stephanie Clifford, a afirmat că a primit banii pentru a nu dezvălui o întâlnire sexuală pe care a avut-o cu Trump în 2006.

Trump a negat că a avut vreodată o aventură cu Daniels și a numit plata „o simplă tranzacție privată”. El a spus că nu a comis nicio infracțiune și a acuzat că este o anchetă motivată politic.

Marele juriu din Manhattan care îl cercetează pe Trump se va reuni săptămâna viitoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    enoonmai 25.03.2023, 19:41

    Un bufon care se crede Putler, insa fara sa-si dea seama ca nu se afla in RuZZia. Cum o fi ajuns omul asta sa pacaleasca atatia oameni sa-l voteze?

  • Avatar comentarii

    parpalache 26.03.2023, 18:58

    Deh!Daca nu a facut comenzi de armament de mii de miliarde de dolari,refuzând sa bombardeze vreo țara și sa inventeze„amenințari la adresa securitații SUA,„industriile”l-au dat jos dupa numai un mandat!Și nici acum nu-l iarta-temându-se sa nu fie reales!

ALTE ȘTIRI
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
09:55
Castelul din Brașov care se pregătește pentru cea mai înfricoșătoare zi din an atrage turiști din întreaga lume
09:46
Doi piloți ai unui F-15 doborât în Iran au fost presați de Pete Hegseth să dezvăluie informații sensibile într-un interviu
09:43
Mesajul dur transmis de Lia Bugnar pentru Mihai Bendeac, după afirmația controversată făcută despre Carmen Tănase. „Urâtă specie de om ești, băiatule!”
TRENDING
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Generalul Marin Lungu
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă