Trump a câștigat alegerile primare din New Hampshire în fața lui Nikki Haley și e mai aproape de o finală prezidențială cu Biden

 38 comentarii
Arhiva foto

Fostul președinte și-a atacat rivala, încercând să o preseze să părăsească cursa primară republicană, dar aceasta a anunțat că nu are de gând să renunțe, scriu Associated Press, New York Times și The Guardian.

Donald Trump a câștigat scrutinul primar din New Hampshire de marți, consolidându-și poziția de favorit detașat în cursa pentru obținerea nominalizării republicane pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

Cu 70% din voturi numărate, fostul președinte o conduce pe rivala sa Nikki Haley cu aproximativ 54% la 43%, potrivit Associated Press.

În ciuda diferenței relativ reduse, scrutinul din New Hampshire reprezintă un eșec pentru Haley, care spera să tempereze elanul lui Trump, motiv pentru care a cheltuit milioane de dolari în campania din acest stat.

Aflat la a doua victorie, după succesul de săptămâna trecută din Iowa, Trump a avut un discurs combativ, în care a atacat-o pe Haley, pe care a criticat-o pentru că alege să continue lupta.

„A avut o noapte foarte proastă”, dar ține un discurs de parcă ar fi câștigat, a spus Trump. „A ieșit pe locul trei (în Iowa) și ea încă mai stă în cursă”, a adăugat el.

Haley, fostă ambasadoare a SUA la ONU și fostă guvernatoare a statului Carolina de Sud, a anunțat într-adevăr că nu este dispusă să părăsească lupta.

Ea l-a felicitat pe Trump pentru victorie, dar a subliniat importanța următoarelor curse.

„Această cursă este departe de a se fi încheiat. Au mai rămas zeci de state de parcurs, iar următorul este iubitul meu stat, Carolina de Sud”, a spus ea, cu referire la următorul scrutin primar, din 24 februarie.

Sondajele arată deocamdată că Trump menține un avans semnificativ în fața rivalei sale în Carolina de Sud, astfel că nu este clar cum ar putea acest scrutin primar să relanseze cursa primară republicană.

Pentru Haley, o înfrângere în statul său natal ar putea fi una jenantă. Iar donatorii și consilierii analizează probabil oportunitatea unei retrageri din cursă.

O șansă ratată pentru Haley

New Hampshire, unde Haley a crescut în sondaje în ultimele săptămâni, părea să reprezinte ultima amenințare semnificativă la adresa turului de forță al lui Trump.

În statul care a votat pentru Joe Biden în finala prezidențială din 2020, Haley s-a prezentat ca o republicană de centru, care respinge extremismul și haosul lui Trump, și care are o șansă mai mare de a câștiga în noiembrie în fața lui Biden.

Ea a făcut apel la moderați și la alegătorii independenți, pe care i-a îndemnat să vină în număr mare la urne. Nimic nu a reușit însă să îl deconecteze pe Trump de baza sa conservatoare republicană, care pare decisă să îl susțină în continuare pentru o nouă finală prezidențială.

Rezultatul de marți sugerează că Trump va deveni candidatul prezidențial al partidului său pentru a treia alegere consecutivă. Iar după victoriile din Iowa și New Hampshire, tot mai mulți congresmeni republicani se aliniază pentru a-l susține.

Luând cuvântul la petrecerea de victorie a lui Trump, fostul candidat la președinție Tim Scott, care a renunțat la cursa primară în noiembrie și a anunțat că îl susține pe fostul președinte săptămâna trecută, a făcut apel la unitate în cadrul partidului.

„Este timpul ca partidul republican să se unească în jurul candidatului nostru și al viitorului președinte al Statelor Unite: Donald Trump. Haideți să dăm startul acestei petreceri în această seară“, a declarat Scott.

Biden se pregătește deja pentru o confruntare cu Trump

În pofida afirmațiilor lui Haley, și democrații cred, de asemenea, că alegerile primare prezidențiale republicane s-au încheiat efectiv și își îndreaptă deja atenția către alegerile generale.

„Rezultatele din această seară confirmă faptul că Donald Trump aproape că și-a asigurat nominalizarea republicană, iar mișcarea MAGA (Make America Great Again), care neagă libertățile și veridicitatea alegerilor, și-a finalizat preluarea Partidului Republican”, a declarat Julie Chavez Rodriguez, managera de campanie a lui Biden.

„În timp ce lucrăm pentru noiembrie 2024, un lucru este din ce în ce mai clar astăzi: Donald Trump se îndreaptă direct spre o confruntare în alegerile generale, în care se va întâlni cu singura persoană care l-a învins vreodată la urne: Joe Biden”, a adăugat ea.

Joe Biden, care a câștigat primarele din New Hampshire deși nu a apărut pe buletinul de vot - o formalitate - a spus și el că rezultatele scrutinului arată clar cu cine se va confrunta în noiembrie.

Liderul de la Casa Albă a făcut prin urmare apel la alegătorii independenți și republicani care îl resping pe Trump să îi susțină campania.

„Mesajul meu pentru țară este că miza nu ar putea fi mai mare“, a spus Biden. „Democrația noastră. Libertățile noastre personale - de la dreptul de a alege la dreptul de a vota. Economia noastră - care a cunoscut cea mai puternică redresare din lume de la COVID. Toate sunt în joc”, a avertizat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (38)
  • Avatar comentarii

    traianberchiu 24.01.2024, 09:21

    Trump castiga detasat pentru nominalizarea republicana in alegerile prezidentiale.

  • Avatar comentarii

    costin1984 24.01.2024, 09:24

    Se știa cine va câștiga. Trump nu are adversar politic în tabăra lui!

  • Avatar comentarii

    Lascarus 24.01.2024, 09:34

    Zice bine bidon- e in joc si libertatea lui si a altor vagabonzi din gasca lui

  • Avatar comentarii

    HQKX 24.01.2024, 09:40

    Badoaca de bere și la mina cu voi!Va fac mineri nu politicieni!

  • Avatar comentarii

    HQKX 24.01.2024, 09:46

    Nu-i adevărat sare pe arcuri!Toti trag faina voi mici copii pentru aia!

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate