Corpurile celor patru membri ai echipajului, care se aflau la bordul avionului prăbușit în nordul Norvegiei, au fost recuperate de la locul accidentului, de către un elicopter de salvare norvegian şi urmează să rămână la Bodø, până vor fi transportate în Statele Unite, a anunțat armata norvegiană, potrivit AFP, citat de News.ro.
Vremea rea a complicat căutările și a împiedicat organizarea unei operațiuni de salvare, sâmbătă.
„Intervenţia s-a desfăşurat cu bine, însă a fost dificilă. Au reușit să ridice morții. Aceasta a fost prioritatea”, a anunţat duminică seară, un reprezentant al poliţiei, Kristian Vikran Karlsen.
Unitatea Expediționară a Puşcaşilor Marini a anunţat, ulterior, că cei patru puşcaşi marini făceau parte din „Raging Bulls”, din Escadronul Medium Tiltrotor 261, de la baza aeriană a Corpului Puşcaşilor Marini New River, în North Carolina.
Un avion de tip MV-22B Osprey, care aparţinea Corpului Puşcaşilor Marini, la bordul căruia se aflau patru americani a dispărut vineri seară de pe radare, în condiţii meteorologice dificile, au anunţat serviciile locale de salvare. Potrivit primelor date, avionul s-ar fi izbit de un munte, în nordul Norvegiei.
Potrivit postului public norvegian de televiziune NRK, cutia neagră a avionului a fost recuperată.
Avionul se afla într-o misiune de antrenament, în cadrul exerciţiului Cold Response, la care iau parte 200 de aeronave şi aproximativ 50 de nave de război.
Aceste manevre urmăresc testarea capacității Norvegiei de a primi întăriri externe, în cazul unei agresiuni, în baza Articolului 5 al Chartei NATO, care-i obligă pe membrii Alianţei să intervină.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina