Anunțul vine la câteva zile după ce, la Istanbul, au avut loc negocieri față în față între delegațiile din Rusia şi Ucraina, iar Cavusoglu spune că deciziile luate în timpul negocierilor nu au fost puse pe deplin în aplicare, pe teren.
„După această întâlnire au fost luate unele decizii, în special în ceea ce priveşte reducerea tensiunilor, însă noi nu vedem că aceste decizii se reflectă pe teren – cum ar fi îndepărtarea soldaţilor ruşi din anumite zone”, a spus Cavusoglu.
Întrebat despre prezenţa la negocieri a oligarhului rus sancţionat, Roman Abramovici, şeful diplomaţiei turce a precizat că omul de afaceri a fost angajat în eforturi „utile” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
„Abramovici a făcut eforturi sincere pentru a pune capăt luptei încă din prima zi a războiului”, a subliniat oficialul turc.
În timpul negocierilor de marţi de la Istanbul, Ucraina a stabilit un cadru detaliat pentru un acord de pace în baza căruia ţara va rămâne neutră, dar securitatea sa va fi garantată de un grup de ţări terţe, inclusiv SUA, Marea Britanie, Franţa, Turcia, China şi Polonia.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1ed0a996d735562531056e4488eaf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8708053867bc25c872bed67a50717ecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_efe96745c6b95b563b01ee3284015bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbfa05f4442e764c468a73e019b07558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a033df3c4c556f8539acfddb69abbce7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f7a26055238f7b3e1964ca192e762765.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_36e372086677e1a9c710c3eba0966fe7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3978a0aff63fd2c0874f21ee8cc86eb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ca35dc1390047c81cf66f720ecfcfaf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6bab2217a92fdf1033dc47570b06fd0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_acda523761a82ac8cc24e1a4d52dda5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_af8c866af1866408be70c38e139ea033.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037c5fc184cdef4df2031e5f7f5138f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f6347a039384416d71cbbda57afdbce9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4f2a937e1fcfb86dfb431893f356fa0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c77ad4b0df5c47f750628dcaaccb1091.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d89d34c6ff6ad667ddc69f416f519b2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62357ab0af4ede8cc60309d0a3885d29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_75e55c589559c925e5102827bac71244.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.