Fiori reci pe şira spinării pentru doi bărbaţi care se aflau la bordul unui avion de agrement. Aparatul de mici dimensiuni a efectuat o aterizare forţată, pe un câmp din Giurgiu, între satele Uzunu şi Mihai Bravu, din cauza unor probleme la elice.
Cele două persoane aflate la bord sunt proprietarul, un român de 65 de ani, şi ginerele său, cetăţean american, în vârstă de 38 de ani, au anunţat din timp că vor ateriza, întrucat au constatat că sunt probleme la elice, iar ulterior s-a stricat şi sistemul de aterizare.