Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au observat în apropierea malului românesc al râului Prut, cu ajutorul sistemului de supraveghere al frontierei de stat ce funcţionează pe principiul termoviziunii, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată. În cel mai scurt timp, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat la faţa locului, unde au procedat la identificarea bărbatului. În vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, potrivit Agerpres.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani. Din cercetările efectuate şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că acesta a trecut înot râul Prut, cu intenţia de a ajunge în Bucureşti pentru a-și găsi un loc de muncă.


Citeşte şi:

Remus Cernea, despre primul proiect antreprenorial green VEGAN. „Dezvoltarea companiei o voi realiza împreună cu sora mea”

Simona Halep rămâne pe locul 4 WTA. Poziția ocupată în clasamentul pentru Turneul Campioanelor

Un biciclist a murit pe loc, după ce a intrat cu mare viteză într-un cap de pod, în Neamţ

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile