Căutat neîncetat timp de două zile, un bărbat a fost găsit mort într-o fântână din Botoșani. Pompierii au fost chemați de urgență pentru a-l scoate pe cel înecat din puțul adânc de cinci metri.
Descoperirea macabră a fost făcută de sătenii din Racovăț, din comuna Pomârla, județul Botoșani. Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care a fost dat dispărut de mai multe zile, a fost găsit fără suflare într-o fântână.
Din spusele sătenilor, omul a mers pe un imaș din localitate, pentru a adăpta animalele, informează stiri.botosani.ro. S-ar fi aplecat peste o fântână pentru a scoate apă și atunci a alunecat.
Rudele au sunat la 112 ca să semnaleze dispariția bărbatului. Timp de două zile nimeni nu a mai știu nimic despre el, iar marți a fost găsit mort în fântâna adâncă de cinci metri.
Cadavrul a fost transportat la morgă, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul. În urma nenocoririi, localnicii au spus că vor astupa fântâna.
sursă foto: botosaninews.ro