Autorităţile din Vâlcea au fost anunţate despre dispariţia unui bătrân de 71 de ani, din localitatea Stroeşti, despre care localnicii bănuiesc că ar fi fost luat de viitură, potrivit Mediafax.
Bătrânul a dispărut în cursul zilei de luni şi, deşi nimeni nu l-a văzut pe acesta căzând în apă, localnicii presupun că a fost luat de apele umflate ale pârâului Aninoasa, ape care au distrus mai multe podeţe amplasate peste acest pârâu.
Voluntarii din localitate l-au căutat, luni, până la lăsarea întunericului, iar marţi au început acţiunea de căutare a bărbatului şi militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea dar şi jandarmi.
Tot în judeţul Vâlcea, în localitatea Băbeni, mai multe gospodării şi terenuri agricole au fost inundate după ce apele pârâului Stăncălău s-ar revărsat şi au rupt un dig.
Potrivit autorităţilor locale, cel mai afectat este satul Valea Mare, unde apa a intrat în zece curţi, afectând grădinile şi unde peste o sută de hectare de teren agricol au fost inundate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro