Dezamăgit în dragoste, un adolescent de 15 ani din Reghin a pus la cale un plan de a se răzbuna pe părinții fetei care nu sunt de acord cu relația lor de prietenie. Băiatul le-a trimis acasă un echipaj de polițiști, după ce a sunat la 112, mințind că mama lui a fost înjunghiată de mai multe ori de tatăl său.
Polițiștii din Reghin au fost alertați miercuri de un adolescent de 15 ani care le-a cerut să intervină de urgență pentru că mama lui a fost înjunghiată de tatăl său care apoi ar fi fugit din locuință, relatează zi-de-zi.
Agenții s-au deplasat la fața locului și au constatat că apelul la 112 a fost unul fals.
În imobilul respectiv locuia o familie ce aveau o fată minoră, dar că nu aceştia au efectuat apelul la 112. În urma verificărilor efectuate, la data de 8 august poliţiştii au identificat minorul ce a efectuat apelul fals, acesta având 15 ani şi fiind din municipiul Reghin. Minorul şi-a motivat gestul spunând că era supărat pe părinţii fetei deoarece nu îi permiteau să aibă o relaţie de prietenie cu aceasta. La data de 8 august, poliţiştii au luat măsurile legale faţă de minor. Rugăm cetăţenii să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar în cazul unei urgenţe.IPJ Mureș