Un deputat spaniol a fost depistat cu coronavirus. Este vorba despre Javier Ortega Smith, cel care ocupă şi funcţia de secretar general al partidului Vox. Formaţiunea politică de extremă dreapta a anunţat că eprezentanţii săi vor lucra de acasă, pentru a evita contaminarea, informează lasexta.com.
"Astăzi am aflat că rezulatele testelor efectuate de Javier Ortega Smith sunt pozitive pentru coronavirus. Am decis că toți deputații noștri să lucreze de acasă. De asemenea, cerem să fie suspendate ședințele parlamentare până când autoritățile sanitare ne vor demonstra că deţin controlul asupra situaţiei", se arată într-un comunicat e presă emis de parditul Vox.
Conform sursei citate, Javier Ortega Smith a avut temperatură în această dimineață. Politicianul se află la domiciliul său.
Partidul Vox și-a cerut scuze pentru mitingul pe care l-a organizat duminica trecută în Madrid şi la care au participat aproximativ 9.000 de persoane.