Un fost judecător de la Curtea Constituțională confirmă că a primit un telefon ca să nu candideze. „Și nu am candidat”. Dezvăluirile, în Libertatea de mâine dimineață

 2 comentarii
Arhiva foto

Daniel Morar a povestit în cartea sa că ofițeri din SRI și SPP s-au implicat în alegerea președintelui Curții Constituționale. Am vorbit cu unul dintre martorii invocați de fostul șef al DNA.

La lansarea de duminică, de la Gaudeamus, a cărții sale, Daniel Morar a spus că unul dintre scopurile volumului este acela de a aduce oamenilor „secvenţe de realitate care nu erau accesibile publicului larg”.

Istoriile din interiorul justiției, populată cu magistrați, oameni politici, dar și înalți responsabili din serviciile secrete, abundă în cartea „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiţiei după 1990”.

Întrebarea legitimă a publicului este dacă ele sunt adevărate, nu doar autentice, ci și exacte.

Ziarul a discutat cu oameni menționați în carte. Unul dintre ei, absolvent de Drept și judecător la Curtea Constituțională, nu știa că va apărea în memoriile lui Morar. În ediția Libertății de mâine, el confirmă una dintre întâmplările  povestite de fostul șef al DNA.

Libertatea a solicitat reacții și din partea Laurei Codruța Kovesi, la EPPO, precum și din partea SRI și SPP, în urma mai multor episoade povestite de Daniel Morar în cartea sa. Până la închiderea ediției, aceste reacții nu au venit, le vom publica în momentul în care le vom avea.

Informațiile prezentate până acum de Libertatea din cartea lui Daniel Morar:

  • „Le-am transmis lui Maior și lui Coldea că urma să-i punem sub acuzare”. „Pe înregistrare, vocea lui Kovesi era ușor recognoscibilă”. Cartea plină de episoade de culise lansată de Daniel Morar
  • „Mi-ar displăcea teribil”. Cum s-a enervat președintele Iohannis când SRI a fost scos din dosarele penale. Mărturia scrisă a unui judecător
  • NOI DEZVĂLUIRI. Serviciile secrete, amestecate în Curtea Constituțională a României. Colonel SPP: „Noi o vom putea alege președinte pe Livia Stanciu”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    seaman651 13.12.2022, 00:29

    Morar cel corect si imaculat este cel care a inchis dosarul Flota al prea-iubitului sau Base, cel care n-a colaborat cu securitatea. Pe langa pensia de lux, trebuie sa-i oferim si fonduri suplimentare prin cumpararea fictiunilor publicate?

  • Avatar comentarii

    User Șters 13.12.2022, 09:41

    Dacă tot ai fost la Gaudeamus ,trebuia sa-l intrebi pe autor ,"in carte sunt prezentate si dovezile sau totul este bazat pe bârfe transmise pe cale orală din generatie in generatie?". Tu crezi ca Kovesi sau alt personaj din cartea lui Morar o sa va raspunda? La bârfe nimeni nu raspunde,pierdere de timp. PS. Eu v-am mai spus ,un om care este numit intr-o functie publica de catre un politician este un mare NIMENI.Adica un sinecurist,un om șantajabil ,o slugă a acelui politician. Nu exista nicio diferență intre numirea unui director de deconcentrata ,seful politiei locale dintr-un oras si numirea unui judecator la CCR. Toti 3 sunt numiti de catre politic.Toti depind de toanele si de interesele unui politician ,care in 99% din cazuri este un corupt. De ce oare CSM -ul are rol consultativ si nu presedintele? Normal e ca CSM ul in cadrul Min.Justitiei sa organizeze concursurile.Min.Justitiei sa valideze doar corectitudinea acelui concurs si sa transmita presedintelui asta,iar daca mai exista suspiciuni legate de acel candidat presedintele sa ceara verificare lui inanite de a semna .Check & balance, nu circul de la noi in care fiecare se are la mana cu ceva si se șantajeaza reciproc.Procurorii sefi sunt manageri si au targeturi.CSM ul si Min.Justitiei sa aibe posibilitatea de verificare din 6 in 6 luni a targeturilor si obiectivelor. Nu le-ai indeplinit ,bye-bye,alt concurs ,alt procuror sef la rand . Nu lâncezeală pe banii contribuabilului 4 ani de zile precum Morar&Co.

ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
18:09
Mohammed bin Salman i-a cerut lui Donald Trump să-i atace pe rebelii Houthi, care amenință o nouă rută maritimă vitală. De ce a refuzat președintele american
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
17:42
Greșelile care pot destabiliza motorul la frânare și în viraje. Cum trebuie să stea pasagerul pe motocicletă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate