Surpriza de care a avut parte un instructor de dans, acuzat de hărțuire sexuală, atunci când și-a dat elevele în judecată pentru defăimare

Comentează
Arhiva foto

Patru eleve ale ansamblului de dansuri populare „Someşul” din Apahida-Cluj reclamau, în urmă cu mai bine de șase ani, că sunt hărțuite sexual de instructor. Procurorii au clasat dosarul, dar au notat că sunt numeroase indicii care confirmă comportamentul anormal al instructorului. Considerând că i-a fost lezată imaginea, instructorul de dans le-a dat în judecată pe cele patru fete. Demersul juridic s-a întors însă ca un bumerang împotriva sa.

„Ești frumoasă, ce ți-aș face dacă aș fi mai tânăr”, astfel se adresa elevelor instructorul Ansamblului „Someșul” din Cluj, deși în unele cazuri era vorba de copile de 13-14 ani. Sătule să îndure comportamentul agasant al bărbatului în vârstă de 52 de ani, patru dintre eleve au decis să depună plângere împotriva acestuia.

Se întâmpla în februarie 2014, fetele având 13, 15, 17 și 18 ani. „Ne pipăie, ne atinge sânii, fundul, ne sărută cu forța”, sesizau acestea. Una dintre eleve reclama chiar că a fost la un pas să fie abuzată sexual de instructor. „Am ajuns la el acasă să plătesc taxa, m-a invitat în casă, m-a trântit pe pat și a încercat să introducă un deget în vagin”, s-a plâns tânăra anchetatorilor.

Mai mulți martori au fost audiați de-a lungul celor șase ani de anchetă, inclusiv colegii fetelor, care au spus că instructorul avea un comportament neadecvat, cu tentă sexuală. „Era de notorietate că pipăia fetele și făcea glume obscene la adresa acestora”, a declarat un dansator.

Una dintre eleve, o copilă de 11 ani, a relatat că în timpul unui turneu în Bulgaria, în timp ce făcea baie, bărbatul i-a desfăcut sutienul, iar ea s-a simțit foarte rușinată.

Clasarea dosarului penal

După trei ani de anchetă, în 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au dispus clasarea dosarului. Procurorii au motivat că sunt anumite indicii privind un comportament nepotrivit, chiar cu tentă sexuală, față de unele dintre fetele din ansamblul folcloric, însă acestea „nu sunt suficiente pentru a înlătura îndoiala rezonabilă și a răsturna prezumția de nevinovăție”.

Cele patru eleve au contestat soluția, iar judecătorii au admis plângerile și au dispus redeschiderea dosarului pentru completarea urmăririi penale. Reîntors la Parchet, dosarul scandalului sexual ce îl viza pe instructorul de la Ansamblul „Someșul” a primit o nouă soluție de clasare doi ani mai târziu.

„Analizând ansamblul probator de la dosarul cauzei, reținem, în primul rând, faptul că există numeroase și suficiente mijloace de probă care dovedesc existența unui comportament anormal al numitului M.I., obiectivat în lovirea peste fund a fetelor din ansamblul al cărui instructor era, atingerea sânilor acestora în cadrul repetițiilor (acțiuni efectuate în mod voit și nu accidental) sau săruturi”, menționau procurorii în soluția de clasare dispusă în 2017.

Astfel de acțiuni au fost asumate și efectuate de M.I. încă din anul 2011 și au vizat mai multe fete, aspect ce evidențiază faptul că suspectul urmărea satisfacerea anumitor impulsuri sexuale (altfel nu s-ar justifica afirmațiile acestuia de genul - ești frumoasă, ce ți-aș face dacă aș fi mai tânăr). Soluția de clasare:

Cu toate acestea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au considerat că probele „nu întrunesc elementele de tipicitate pentru infracțiunile reclamate” - agresiune sexuală și tentativă la viol.

Elevele au contestat și cea de-a doua soluție de clasare, însă de această dată plângerile le-au fost respinse de instanță, fiind depuse prea târziu.

Instructorul a cerut câte 10.000 de lei daune morale de la fiecare elevă

Cu soluțiile de clasare drept argument, instructorul de dans a decis să se îndrepte împotriva celor patru fete, considerând că plângerile acestora și ancheta ce a urmat i-au adus prejudicii morale și de imagine. El a invocat că, de fapt, a fost victima unei campanii de denigrare.

Astfel, a solicitat instanței să oblige pe fiecare dintre cele patru foste eleve să îi achite câte 10.000 de lei cu titlul de daune morale pentru „acuzațiile denigratoare și mincinoase proferate la adresa sa, prin plângerile penale formulate”. 

Transformate din victime în reclamate, cele patru tinere au cerut instanței să fie introduse și ele în dosar în calitate de reclamante, solicitând judecătorilor să îl oblige pe fostul instructor să le achite câte 20.000 de lei pentru hărțuirea sexuală la care au fost supuse.

Cererea fetelor a fost admisă de instanță, astfel că fostele eleve au adus mai mulți martori care au depus mărturii despre comportamentul instructorului de dans. În instanță au ajuns foști colegi de dans, unii dintre ei aflați în străinătate.

Răsturnare de situație

Finalul procesului a fost o lovitură de teatru pentru instructor.

Instanța civilă i-a respins solicitarea, însă a admis cererile celor patru foste eleve. Astfel, bărbatul a fost obligat să achite câte 20.000 de lei pentru fiecare, cu titlul de daune morale, și 4.236 de lei cheltuieli judiciare, potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în 26 martie 2021.

Instanța a invocat că din analiza ordonanțelor de clasare nu poate fi vorba de plângeri mincinoase sau fără vreun suport real, având în vedere faptul că, în ambele documente, cel al procurorului de caz și al prim-procurorului, s-au reținut ca fiind reale o parte dintre cele susținute de eleve.

„Motivul soluției finale de clasare a fost insuficiența probatoriului și nu inexistența faptelor ori nevinovăția reclamantului”, au subliniat magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca.

Hărțuirea sexuală, penalizată de instanța civilă

Pe baza probelor administrate în timpul procesului civil, judecătorii au indicat că gesturile instructorului au fost realizate în mod evident cu tentă sexuală.

„Pipăirea sânilor, atingerea fundului, sărutul pe diverse părți ale corpului, îmbrățișări, toate neacceptate și nedorite de către victime (minore fiind, nu ar fi putut să își exprime un consimțământ valabil), sunt, fără putință de tăgadă, forme ale agresiunii sexuale. Instanța concluzionează că toate cele patru pârâte-reclamante reconvenționale au fost victime ale agresiunilor sexuale fizice și verbale venite din partea reclamantului în calitatea sa de instructor în cadrul ansamblului de dans Someșul Apahida”, au argumentat judecătorii.

Fiind relevat din probațiunea administrată faptul că și alte fete din ansamblu al căror corp era dezvoltat din punct de vedere anatomic și sexual erau supuse aceluiași tratament din partea reclamantului.Sentința judecătorilor:

Decizia Judecătoriei Cluj-Napoca a fost contestată de instructorul de dans, dosarul fiind înregistrat pe 13 mai pe rolul tribunalului, unde se va judeca apelul.

Foto: 123rf

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
23:09
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
23:08
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
22:44
Un dansator cubanez a dirijat din Rusia sabotaje comise în Uniunea Europeană. Unul dintre suspecți a fost condamnat în România
22:38
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
TRENDING
19:00
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
21:50
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
16:03
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
21:54
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
19:56
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare