Un bărbat român în vârstă de 32 de ani, păstor de meserie, care lucra în Italia, a fost găsit azi dimineață într-un șanț din apropierea gării Chilivani din localitatea Ozieri, din Sardinia.
Bărbatul fusese bătut groaznic și nu se mai putea mișca din șanțul în care fusese aruncat. Norocul lui a fost că l-a zărit un șofer, care a anunțat imediat autorătățile, a notat rotalianul.com.
Românul a fost snopit în bătaie, dar viața nu i-a fost pusă în pericol. Poliția a demarat cercetările și a efectuat deja o serie de interogatorii pentru a-i descoperi pe cei care l-au bătut pe ciobanul român.
Românul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Sassari.