Claudiu, un tânăr român, în vârstă de doar 18 ani, se întorsese în Italia, în luna mai. Claudiu a crescut în Italia până la 13 ani, apoi s-a întors în țară cu mama lui.
După cinci ani, adică imediat după ce a devenit major, băiatul s-a întors în localitatea italiană unde și-a petrecut copilăria, Buccino, din regiunea Benevento, pentru a lucra alături de tatăl său, a notat rotalianul.com.
În cursul zilei de 4 august 2019, Claudiu și tatăl său au decis să meargă la mare în cadrul unei excursii cu autocarul organizate la Buccino, iar destinația era plaja liberă din fracțiunea Scauri a localității Minturno (provincia Latina).
Totul s-a transformat într-o tragedie în numai câteva minute, fiindcă în jurul orei 13:00 tânărul de numai 18 ani a decedat.
Potrivit surselor locale, Claudiu se pare că s-a simțit rău când se afla în apele mării și s-a înecat, fără ca cei de pe plajă să-și dea seama prin ce trecea tânărul.
Abia atunci când cineva a observat trupul băiatului plutind în apă și-au dat seama ce s-a întâmplat și în ciuda eforturilor unor persoane de a-l resuscita, făcându-i masaj cardiac, pentru Claudiu era prea târziu să se mai poată face ceva.
Ambulanța a sosit după circa 20 de minute, dar medicii n-au mai putut să-l salveze.