Un român care a murit în Italia a salvat 6 vieţi. Valentin, tatăl unei fetițe de 4 ani, a murit după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce mergea pe scuter. Accidentul a avut loc pe 12 iulie, în Sardinia, Valentin Costel ajungând în comă la spital.
Organele sale au fost funcţionale ajutate de aparate, dar după 6 zile inima a încetat să îi mai bată. Pe 18 iulie a murit, iar o zi mai târziu organele sale au fost prelevate şi au salvat 6 vieţi.
Valentin spusese familie de mai multe ori, când era în viață, că dacă va muri prematur, ar vrea ca organele sale să salveze alte vieţi. Iar soţia sa a ţinut cont de această dorinţă.
"Azi, la ora 2:00, a decedat românul accidentat cu scuterul. Din punct de vedere medical era deja decedat din ziua accidentului dar inima lui încă mai bătea, azi i s-a oprit și inima. Durere mare pentru soție și fiica lor de numai 4 anișori", a anunțat verişoara românului pe Facebook.
Medicii de la spitalul "Santissima Trinità" din Sassari, unde românul a fost transportat după accident, i-au prelevat inima, plămânii, ficatul și rinichii, în timpul unei operații complexe, a doua de acest gen care a avut loc în Sardinia, relatează Unione Sarda.
"Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mare respect şi preţuire pentru soţia lui", a fost unul dintre comentariile postate pe facebook, în vreme ce o altă femeie scrie: "Toată viaţa îl vor pomeni cei cărora le-a dat viaţă!"
"Dumnezeu să te odihnească în pace, Vali! O parte din tine trăieşte, bravo Cremi, linişte sufletească şi putere să mergi mai departe pentru minunea voastră. El vă veghează din Cer... păcat că prea repede a fost chemat.", a scris o prietenă a familiei. În luna iunie, un alt român a murit în Italia
În luna iunie, un alt român a murit în Italia, după ce a fost strivit de un utilaj.
Citește și