Un român a fost arestat duminică dimineață de polițiștii spanioli pentru că s-a urcat la volan beat și fără permis.
N.W.A., în vârstă de 24 de ani, s-a urcat la volanul unei mașini înmatriculate în Bulgaria și a „zburat” pe străzile din Gijon, în Spania, căutând să scape de echipajul de poliție care îl urmărea, a notat ziarulromanesc.es.
În cursa lui nebună pe străzile Daniel Cerra, Honduras, Simón González, Oriental și Rufino García Sotura, românul a lovit șapte mașini.
Cursa lui s-a oprit când a pierdut controlul volanului și s-a proptit în zidul unui magazin.
El este cercetat acum pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar și fără permis, pe care nu l-a deținut niciodată.