Pe 6 martie, când se întorcea de la un antrenament la sala de forță, Tarasov, student în anul al treilea la Facultatea de Administrație Publică a Universității de Stat din Moscova, s-a trezit cu mai mulți polițiști în camera sa de cămin.

„Unii dintre ei aveau mitraliere, altul – o cameră și filma tot ce se întâmpla. M-au întrebat de ce am atârnat un steag american pe perete, apoi au trecut la coafura mea, că de ce sunt chel. Încercau să vadă dacă nu cumva sunt vreun extremist”, a povestit Oleg.

Abia după aceea, agenții au declarat motivul „vizitei” lor, faptul că și-a redenumit rețeaua Wi-Fi Slava Ucraina!

Forțele de securitate l-au dus pe Tarasov la secția de poliție, iar pe drum l-au sfătuit să „se pregătească pentru ce e mai rău”.

Tarasov spune că totul a fost un „răspuns ironic”, după ce un alt student a pus literele Z și V, simboluri ale invaziei rusești a Ucrainei ca nume al rețelei Wi-Fi. Nu exclude ca acesta să fi fost cel care l-a reclamat.

La secție, Oleg Tarasov a dat explicații timp de aproximativ o oră și jumătate. „Am încercat să răspund sincer. Am spus că nu consider corecte referendumurile desfășurate în noi teritorii”, își amintește moscovitul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

La interogatoriul a fost amenințat că va fi trimis pe front. Împotriva lui a fost întocmit un proces-verbal în temeiul articolului despre afișarea simbolurilor extremiste.

A doua zi, Tribunalul Districtual Nikulinski din Moscova l-a găsit vinovat pe Tarasov și a dispus 10 zile de arest administrativ. Judecătorul Mihail Maksimov a spus că studentul „a promovat sloganul naționaliștilor ucraineni”. Instanța a hotărât și confiscarea ruterului. Tarasov a fost trimis la centrul special de detenție Saharovo.

În timp ce își ispășea pedeapsa, Universitatea de Stat din Moscova a convocat o comisie de etică dedicată incidentului cu redenumirea Wi-Fi-ului, la care s-a decis expulzarea studentului pentru „încălcarea cartei universitare”.

Acțiunile tale, pe care le-ai recunoscut, sunt acte imorale. Am decis să te exmatriculăm”, a fost verdictul pronunțat de vicedecanul Maxim Fomenko.

Tarasov a spus că va face apel la ordinul de expulzare, însă studentului i s-au dat două săptămâni să părăsească căminul. 

El intenționează să-și găsească un loc de muncă în domeniul IT și să devină programator pe cont propriu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

floris   •   04.04.2024, 16:30

eu nu sunt pro rus in nici un caz dar inteleg situatia asta si nu ii condamn, au actionat dur dar destul de corect as zice. Si in Ucraina daca ar fi facut un student ceva de genul, dar pro rusia ar fi patit cam la fel sau si-o lua chiar pe cocoasa de la alti colegi ! E o stire total lipsita de importanta, pare mai mult postata ca umplutura in lipsa de stiri care sa conteze cu adevarat ! Sunt dezamagit de d-nul Mihai Toma !

    Zorro2024   •   05.04.2024, 23:30

    Ai dreptate. Ia să încerce careva ceva similar în Ucraina cea democrată 😀

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI