UPDATE 21.00: Autoritățile britanice au anunțat un nou bilant. Numărul morților a ajuns la 7, potrivit Daily Mirror.
UPDATE: Cinci persoane și-au pierdut viața, peste 50 au fost rănite și alte două sunt prinse sub tramvai, a informat poliția, care a anunțat că vatmanul a fost arestat, potrivit Reuters.
”Un număr de persoane rănite au fost transportate la spital şi din păcate au existat mai multe decese. Este prea devreme pentru a confirma un număr exact de decese şi ne continuăm eforturile de la locul intervenţiei”, se arată într-un comunicat al poliţiei britanice a transporturilor.
Peste 50 de persoane au fost transportate la spitalele londoneze, după ce un tramvai s-a răsturnat la intrarea într-un tunel din sudul Londrei. Se pare că tramvaiul a sărit de pe şine în jurul orei locale 6.00 (8.00 ora României) în apropiere de zona centrală a cartierului Croydon.
”Eram în pat şi mă uitam la alegeri atunci când am auzit un zgomot puternic, însă am crezut că era doar vântul. Apoi i-am auzit pe oamenii care strigau după ajutor şi serviciile de urgenţă care au ajuns la faţa locului. Apoi am văzut cel puţin o persoană care era scoasă pe tragă din tramvai”, a explicat o londoneză.
Autorităţile londoneze au avertizat că incidentul este unul extrem de grav şi nu se cunosc cauzele ce au dus la deraierea tramvaiului.
Pirmarul Sadiq Khan a declarat că este în contact cu serviciile de urgenţă, care încearcă să-i trateze pe răniţi şi să menţină situaţia sub control.