Ursul a mai fps căutat în urmă cu trei zile, dar operațiunile au fost sistate din cauza ploii. În noaptea de vineri spre sâmbătă, vânătorii și jandarmii au reușit să-l prindă.

Ordinul de relocare al ursului a fost aprobat săptămâna trecută de reprezentanții Ministerului Mediului.

„Ursul din zona Pâclişa a fost tranchilizat. Nu au fost probleme. El a fost relocat în Munţii Şureanu”, au precizat reprezentanții autorităţilor implicate în operaţiunea de capturare a acestuia, arată Agerpres.

Unul din cei doi urşi observaţi în mai multe rânduri în ultimele două săptămâni în localitatea Pâclişa a pătruns, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o gospodărie, unde a ucis un câine. Ursul a intrat în gospodăria unei familii, unde a pătruns până în adăpostul porcilor. Animalul a atacat un porc şi a omorât un câine. Şase jandarmi au încercat să alunge ursul, trăgând patru focuri de armă în aer. El şi-a făcut apariţia şi în următoarea noapte, omorând, de asemenea, un câine.

Despre celălalt urs care a fost văzut la Pâclişa, autorităţile cred că el s-a retras la scurt timp în pădure. Un alt urs a fost observat în ultima lună în Ampoiţa, iar un altul, în Berghin, arată sursa citată.


Citește și: Au condamnări grele, dar nicio zi de pușcărie: 4.450 de infractori sunt căutați pentru a-și executa pedepsele. Cei mai mulți urmăriți sunt fugiți din țară


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.