Vaccinul Moderna a primit autorizarea pentru utilizare de urgenţă în Statele Unite în decembrie 2020, iar până acum, aproape 75 de milioane de americani s-au vaccinat cu acest ser.

Potrivit experților FDA, vaccinul Moderna, denumit Spikevax, „îndeplineşte standardele riguroase” ale FDA în ceea ce priveşte „siguranţa, eficacitatea şi calitatea producţiei” necesare pentru obţinerea autorizaţiei, a declarat comisarul interimar al FDA, dr. Janet Woodcock, într-un comunicat.

Moderna a devenit astfel cel de-al doilea vaccin anti-COVID care a primit autorizare completă în Statele Unite, după serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech, la sfârşitul lunii august 2021, pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani. Cele două vaccinuri folosesc aceeași tehnologie – ARN mesager.

Vaccinul Moderna este autorizat în peste 70 de ţări, inclusiv în Canada şi în Uniunea Europeană.

În iunie 2021, compania a cerut ca vaccinul său să fie autorizat şi pentru grupa de vârstă 12-17 ani, însă FDA nu răspuns încă solicitării.

Atât vaccinurile de la Moderna, cât și cele de la Pfizer/BioNTech au fost legate de cazuri rare de miocardită după imunizare, în special în rândul bărbaților tineri. Unele studii au sugerat că vaccinul Moderna are mai multe șanse să provoace acest efect secundar decât vaccinul Pfizer.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.