Măsura arestului a fost înlocuită, definitiv, de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) care, vineri, s-au pronunțat în ceea ce privește soarta lui Alin Cocoș. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Bica Alina Mihaela, Cocoş Dorin şi Mihăilescu Ionuţ Florentin împotriva încheierii din 24 martie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 828/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Obligă contestatorii inculpaţi Bica Alina Mihaela, Cocoş Dorin şi Mihăilescu Ionuţ Florentin la plata sumelor de câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Cocoş Alin, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se specifică în minuta ÎCCJ.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.