Un autobuz a fost distrus, duminică seară, după ce a fost deturnat de patru bărbați și incendiat în zona Church Road din Newtownabbey, o suburbie a capitalei nord-irlandeze Belfast, relatează Reuters. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar este a doua oară în doar câteva zile când un autobuz este deturnat și ars în Irlanda de Nord.
Incidentul, petrecut într-o comunitate unionistă pro-britanică, a fost raportat în jurul orei locale 19.45. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
"S-a raportat că patru bărbaţi s-au urcat în autobuz şi au ordonat pasagerilor să coboare, după care autobuzului i s-a dat foc. Church Road este în prezent închisă, au loc diversiuni, iar poliţia a cerut publicului să evite zona", a trasmis Poliţia din Irlanda de Nord, într-un comunicat, potrivit Agerpres.
#BREAKING Police in Northern Ireland says it was reported that four men entered a bus and ordered passengers off before it was set alight in Newtownabbey. The situation in the British province is very tense amid the crisis between London and the EU over Brexit protocol pic.twitter.com/mVC5BiGc7q— Guy Elster (@guyelster) November 7, 2021
Operatorul autobuzului, compania Translink, a anunțat că şoferul şi cei câţiva pasageri au coborât în siguranţă.
"Şoferul nostru este puternic afectat şi este în prezent sprijinit de colegi", a informat operatorul, într-un comunicat.
"Suntem foarte dezamăgiţi de acest atac intimidant asupra membrului personalului nostru şi a serviciilor de transport public din zonă. Condamnăm fără rezerve acest comportament şi vom colabora îndeaproape cu forțele de siguranță la investigarea acestui incident", a precizat compania.
Potrivit BBC, este a doua oară într-o săptămână când un autobuz este deturnat și incendiat în Irlanda de Nord.
Lunea trecută, pe 1 noiembrie, doi bărbați înarmați și mascați s-au urcat într-un autobuz în zona Newtownards, County Down, i-au ordonat șoferului să plece, iar apoi apoi i-au dat foc. Presa locală consideră că incidentul are legătură cu tensiunile legate de barierele comerciale post-Brexit.
Ministrul Infrastructurii din Irlanda de Nord, Nichola Mallon, preciza atunci că "doi indivizi cu cagule pe feţe au spus ceva despre Protocolul nord-irlandez" şi l-au ameninţat pe şofer cu un pistol.
"L-au forţat pe şofer să coboare din autobuz şi au dat foc vehiculului", a declarat Nichola Mallon. În autobuz nu erau pasageri în momentul incidentului, iar șoferul nu a fost rănit.
După atacul de duminică seară, ministrul Nichola Mallon a afirmat că este "rușinos și dezgustător" că lucrătorii din transportul public au fost vizați din nou de un astfel de atac.