Bucurie și multă efervescență, miercuri, în Stația CFR Vaslui. Zeci de localnici au venit în gară pentru a vedea și saluta ”Trenul Unirii”, pus special în circulație de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători între București și Iași pentru a marca, astfel, cei 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

”Înarmați” cu steaguri tricolore, oamenii au cântat pe peron ”Hora Unirii”, înainte ca trenul să intre în gară.

vaslui 9Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

::placeholdeR–>

Un alt localnic a considerat un moment deosebit cel al trecerii prin Gara Vaslui a ”Trenului Unirii”, chiar dacă acesta nu ar fi fost suficient mediatizat, din punctul său de vedere: ”Am venit să văd Trenul Unirii care merge de la București la Iași. Este un eveniment deosebit într-o zi ca aceasta friguroasă și, zic, eu, merită să fim prezenți aici. Păcat că nu a fost bine mediatizat ca să vină mai multă lume”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Printre localnicii care au venit în gară s-au aflat și părinți cu copii mici în brațe, aceștia din urmă fiind cu ”lecțiile” bine pregătite legat de ceea ce semnifică 24 Ianuarie.

O parte din pasageri au coborât în gară și au jucat ”Hora Unirii”

Spre deosebire de momentul de la 1 Decembrie, când o garnitură similară a fost pusă în mișcare de către CFR Călători, ”Trenul Unirii” din 24 Ianuarie a fost unul al bunei dispoziții.

Cei care au menținut antrenul au fost membrii Clubului ”Pasionații feroviari” și ai comunității de cicloturiști. Așa cum au procedat în fiecare dintre gările de pe traseu în care trenul a oprit, o parte dintre aceștia au coborât și în Stația CFR Vaslui, unde au întins ”Hora Unirii”, lor alăturându-se și reprezentanții CFR.

Din păcate, însă, timpul prea scurt de staționare al trenului i-a făcut pe aceștia să se reîntoarcă repede în vagoane pentru a nu rămâne în gară.

Localnicii nu au scăpat momentul și au imortalizat pe telefoanele mobile și camerele foto momentele unice desfășurate în Stația CFR Vaslui cu ocazia împlinirii celor 159 de ani de la Mica Unire, așa după cum mai este menționată în paginile istorii Unirea Principatelor Române.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

”Trenul Unirii” a plecat din București și a avut ca destinație finală Iași, simbolizând astfel unirea celor două principate, respectiv Țara Românească și Moldova. Trenul a oprit în principalele stații de pe traseu, inclusiv Bârlad și Vaslui. Așa cum s-a întâmplat și pe 1 Decembrie, trenul a avut o locomotivă tricoloră.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News