Dăncilă scrie, într-o postare pe Facebook, despre „situaţia alarmantă din ministere”, şi profită de ocazie pentru a-l acuza pe Marcel Ciolacu că nu face opoziţie la PNL şi la actualul Guvern ci se ocupă de „interese personale.

„Am primit azi un alt mesaj privind situația alarmantă din ministere. Atrag atenția că politizarea agresivă, marginalizarea experților și dezinteresul liberalilor față de calitatea actului de guvernare vor avea consecințe catastrofale pentru societatea și economia românească. Programe structurale negociate și demarate în precedentele guvernări sunt abandonate sau masacrate de politruci care nu se pricep la nimic și cărora nici măcar nu le pasă de astfel de lucruri. România riscă să piardă sute de milioane și chiar miliarde de euro, în condițiile în care 2020 e ultimul an de absorbție a fondurilor europene din actualul ciclu bugetar de 7 ani. În același timp, administrațiile locale din toată țara, indiferent de culoarea politică, își văd deja veniturile serios diminuate, iar de la centru nu primesc niciun sprijin. Nici măcar primarii liberali nu-și pot face vocile auzite la Palatul Victoria. Guvernarea e blocată, fiindcă Orban și liberalii din guvern sunt depășiți, din propria incompetență, de gestionarea crizei coronavirusului. Administrația centrală funcționează haotic și dezorganizat în cel mai rău moment posibil pentru țară”, scrie Viorica Dăncilă.

Ea îl atenţionează pe liderul PSD că, în loc să vorbească despre aceste probleme, „se ocupă de jocuri personale”.

„Despre astfel de lucruri ar trebui să vorbești, Marcel Ciolacu! Nu să te ocupi de jocuri personale și să lași guvernul PNL să-și afișeze nesancționat incompetența și dezinteresul! Guvernul ar trebui tras la răspundere, presat continuu să facă ce trebuie; acesta e rolul unui partid de opoziție – atunci când e bine condus. Dacă tu te temi să vorbești despre astfel de lucruri, Marcel, eu nu mă tem și voi vorbi. Mai des decât înainte, inclusiv cu exemple pe domenii de activitate. Fiindcă simpatizanții și alegătorii PSD trebuie să vadă că partidul îi reprezintă cu adevărat, că se bate pentru interesele lor”, afirmă Dăncilă, în postare.

Viorica Dăncilă transmite că „mulți dintre colegii din PSD sunt dezamăgiți de opoziția făcută în șoaptă de conducerea interimară a partidului”.

„Îi îndemn pe toți să aibă curaj în aceste momente, să atace dur incompetența și nepăsarea guvernării și să se revolte față de opoziția slabă făcută de Marcel Ciolacu”, spune fostul premier.

Dăncilă a ieşit public, după adoptarea tacită a proiectului autonomiei Ţinutului Secuiesc, pentru a-l critica pe actualul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu.

Nu a fost singura, alăturându-i-se şi alte voci din partid, precum Codrin Ştefănescu sau Eugen Teodorovici.

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI