UPDATE: Vlad Voiculescu, inițiatorul ”Rețelei citostaticelor”, numit ministru al Sănătății

Comentează
Vlad Voiculescu, despre situaţia transplanturilor

UPDATE 14.35: Vlad Voiculescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, la Palatul Cotroceni, la eveniment participând toţi membrii Cabinetului condus de Dacian Cioloş, din partea Parlamentului fiind prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Vă felicit pentru preluarea cu mult curaj a acestui mandat. Dumneavoastră sunteţi cunoscut multora

Arhiva foto

 prin faptul ca v-aţi implicat la un moment într-o chestiune a sistemului de sănătate din România când mulţi îşi pierduseră speranţele. Aţi reuşit atunci să rezolvaţi o problemă extrem de complicată, cu citostaticele, aţi redat multor bolnavi speranţa, dar, cel mai important lucru, aţi redat speranţă celor care au fost convinşi tot timpul, dar n-au văzut cum se poate corecta sistemul", i-a spus Iohannis lui Vlad Voiculescu.

El i-a transmis acestuia că acum are şansa de a se implica din poziţia de ministru şi de a corecta problemele sistemice din Sănătate.

"Chiar aveţi şansa să corectaţi lucrurile. Cu siguranţă, nu veţi corecta toate lucrurile, nu veţi rezolva toate problemele, dar această independenţă politică vă dă o libertate surprinzătoare în a intra şi a rezolva probleme sistemice pe care nu le-au rezolvat alţii, fiindcă le-a fost frică, de obicei, de propriul partid, câteodată şi de opoziţie, foarte rar de opinia publică. Iar, în continuare, veţi avea toată libertatea şi tot sprijinul meu să veniţi cu politici publice în acest caz specific, în domeniul sănătăţii, care vin să îmbunătăţească net sistemul, în fond pentru singurul scop pentru care merită, ca acest sistem să funcţioneze pentru oameni, ca expresia «pacientul în centrul sistemului de sănătate» să nu fie un slogan, ci o realitate", a adăugat Iohannis.UPDATE 1: Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de numire a lui Vlad Voiculescu în funcția de ministru al Sănătății. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Vlad Voiculescu va avea loc vineri, la ora 14,00, la Palatul Cotroceni.

Premierul Dacian Cioloş a transmis preşedintelui României, joi seara, propunerea de numire ca ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu, propunere ce urmează să fie aprobată de către Klaus Iohannis prin decret prezidenţial.

”Premierul Dacian Cioloş a înaintat astăzi preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de numire a lui Vlad Vasile Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii”, a anunţat biroul de presă al Guvernului.

Potrivit unor surse guvernamentale, citate de News.ro, ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Sănătăţii ar urma să aibă loc în cursul zilei de vineri.

Informaţiile privind intenţia de nominalizare a lui Voiculescu, în prezent consilier al ministrului Finanţelor, au apărut încă de marţi, când premierul Dacian Cioloş a discutat cu acesta.

Jurnalul de fapte bune al viitorului Ministru al Sănătății

Vlad Voiculescu, posibil viitor Ministru al Sănătății, este considerat de multe persoane un adevărat erou. Trimis de părinți să facă facultatea la Viena, acesta revenea în vacanța de vară acasă, la Brănești, Dâmbovița, pentru a organiza tabere de germană pentru copiii din localitatea sa natală. Pentru a-și permite, aduna donații de la colegii săi.

În 2008 a pus bazele unui grup pentru sprijinul bolnavilor de cancer din România. ”Reţeaua citostaticelor”, alcătuită din voluntari care timp de mai mulţi ani au transportat în România, fără să solicite niciun beneficiu material, medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, care nu se găseau deloc în spitalele şi farmaciile româneşti.

“Oamenii din țară aveau nevoie și medicamentele erau aici. Îi căutăm pe cei care aveau nevoie de medicamente pe forumuri. I-am strâns apoi pe colegii mei din birou, un slovac și un ungur și le-am spus că dacă vor să facă o faptă bună atunci să pună mână pe telefon, să sune în țările lor prin farmacii și să vedem unde găsim medicamentele cele mai ieftine”, declara în 2012 Vlad Voiculescu pentru Hotnews. 

La 8 ani de la înființare, ”rețeaua citostaticelor” încă funcționează, iar problema este departe de a fi rezolvată. În continuare, cei care se implică o fac la limita legii, având în vedere că în Uniunea Europeană este interzis transportul de medicamente, altele decât cele destinate uzului personal. 

 “Nu mi-e frică când trec cu ele prin vamă. De ce să-mi fie frică? Regulile sunt foarte neclare și sunt dispus să uzez de asta. Cei de la aeroport care controlează bagajele nu mă pot arestă. Poate că e un mod simplist de a gândi, dar nu văd pericolul imediat. Și dacă mă arestează, abia aștept să se întâmple. Deși o spun cu o oarecare reținere. Dar chiar aș fi un subiect de presă foarte bun: băiatul spălat care aduce medicamente pentru copiii cu cancer a fost arestat”, declara Vlad Voiculescu. 

Voiculescu are o experienta de peste 10 ani în consultanța financiară la Viena, dar și în diferite activități caritabile în domeniul sănătății în România. În 2013 a fost ales vicepreședinte și trezorier al European Cancer Patient Coalition, cea mai mare coaliție euroapnă care luptă pentru drepturile pacienților diagnosticați cu cancer.

Mai mult decât atât, după tragedia din Colectiv, Voiculescu s-a implicat în transferul și tratamentul răniților în spitalele din Austria și Germania. Și asta nu e tot. Alături de omul de televiziune Melania Medeleanu, în 2013, Voiculescu a pus bazele primei tabere destinate exclusiv copiilor bolnavi de cancer din România. Taberele, organizate în perioada de vară, sunt gratuite și funcționează pe bază de voluntariat și donații.

Când a fost numit în Ministerul Finanțelor, în urmă cu un an, Vlad Voiculescu revenea în România după 14 ani petrecuţi la Viena. Acolo, el a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Vienna University of Economics and Business Administration şi a acumulat o experienţă de peste 10 ani în domeniul financiar. Ultima poziţie deţinută înaintea numirii la Finanţe a fost de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură a Erste Group Bank AG.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
23:15
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
23:12
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
22:16
Ofensivă-fulger. Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită de la Marea Roșie și au obținut controlul asupra Strâmtorii strategice Bab el-Mandeb
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate