Vladimir Putin a semnat o lege privind confiscarea bunurilor celor condamnați pentru răspândirea de „informații false” despre armata rusă

 4 comentarii

Legea, care clarifică prevederile din Codul penal și Codul de procedură penală ale Rusiei privind confiscarea proprietății, a fost semnată de președintele Vladimir Putin miercuri, 14 februarie, și publicată pe portalul oficial de informații juridice, relatează publicația independentă Meduza și agenția de presă de stat Interfax.

Modificările legislative prevăd că banii, obiectele de valoare sau alte bunuri obținute ca urmare a comiterii unor infracțiuni precum difuzarea de „informații false” despre armata rusă și apelurile publice pentru activități îndreptate împotriva securității statului pot fi confiscate de stat. În ambele cazuri se precizează că este posibilă confiscarea, dacă „infracțiunea a fost comisă din motive mercenare”.

Legea mai prevede că banii și bunurile folosite pentru finanțarea de activități îndreptate împotriva securității Rusiei pot fi, de asemenea, confiscate.

Totodată, actul normativ vizează:

  • apelurile pentru introducerea de sancțiuni împotriva Federației Ruse și a cetățenilor săi
  • acordarea de asistență în executarea deciziilor organizațiilor internaționale la care Rusia nu participă sau a organismelor guvernamentale străine
  • trecerea ilegală a frontierei de stat
  • organizarea migrației ilegale
  • schimbarea ilegală a frontierei de stat a Federației Ruse
  • nerespectarea unui ordin
  • dezertarea
  • utilizarea de mijloace și metode de război interzise
  • jefuirea
  • genocidul

Legea nu se aplică retroactiv, adică persoanelor care au fost deja condamnate pentru astfel de acuzații nu li se pot confisca bunurile.

Autorii legii sunt 395 de deputați din Duma de Stat, în frunte cu președintele Camerei inferioare a Parlamentului, Viaceslav Volodin.

Înainte de adoptarea legii, Codul penal al Rusiei prevedea confiscarea proprietății în cazul celor condamnați în special pentru infracțiuni grave și deosebit de grave, precum și pentru infracțiuni economice.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 14.02.2024, 13:01

    Rusia se intoarce in vremea tarismului ...

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 14.02.2024, 16:21

    Nancy Faeser a Germaniei, ieri a propus ca, cei care jignesc statul German, care îl iau în derâdere, sa fie condamnați, pedepsiți. Este și Germania pe vremea turismului, sau doar materia ta cenușie?

  • Avatar comentarii

    Marica13 15.02.2024, 14:46

    Să facă ce vor că doar îl votează

  • Avatar comentarii

    Crisiana 17.02.2024, 01:23

    Informatii false despre armata rusa? Pai nu s-a vazut ce armament vechi aveti? Putin i-ati valijoara la plimbare poate o sperii pe Alinutza ca o arunci in aer daca nu are grija de copii. Si nu mai fa pe acela care se bate pentru un nou post de presedinte. Ai reusit, ai ramas singurul candidat, democratule!

ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?