În total, au fost arestați zece hoți, ruși și ucraineni.

„Cei zece suspecți s-au specializat în astfel de victime, deoarece acestea își aduc de obicei toate economiile și obiectele de valoare”, a precizat poliția spaniolă, într-un comunicat de presă.

Hoții ar fi pătruns în șapte case ale unor refugiați ucraineni, în provinciile Alicante și Murcia, de pe coasta mediteraneeană a Spaniei.

Poliția a anunțat că a recuperat obiecte furate și numerar în valoare de 1,25 milioane de euro, inclusiv o colecție de timbre în valoare de aproximativ o jumătate de milion de euro, bijuterii și calculatoare.

Gruparea este suspectată că a folosit dispozitive de urmărire instalate pe mașinile victimelor, pentru a le studia rutina zilnică și pentru a afla când nu sunt acasă.

Conform polițiștilor iberici, șapte ucraineni și trei ruși au fost arestați în cadrul anchetei și nu este exclus că ar putea exista și alte victime ale grupului infracțional.

Până acum, Spania a primit 160.000 de refugiați ucraineni, care au primit protecție temporară, după ce au fugit din calea războiului.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.