Victor și Ioan Becali ar putea petrece numai câteva luni în penitenciar, după decizia definitivă din dosarul de dare de mită

Comentează

Frații Victor și Ioan Becali ar putea petrece numai câteva luni în spatele gratiilor, după condamnarea definitivă la pedepse de 5 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 7 ani și patru luni, în dosarul de luare de mită al fostei judecătoare Terceanu. Asta deoarece aceștia au executat o mare parte din aceste perioade datorită condamnării și în dosarul Transferurilor de jucători.

Curtea de Apel a actualizat la momentul condamnării lui Ioan Becali, în dosarul de dare de mită, și mandatul de executare a pedepsei emis ultima oară de Tribunalul București în baza deciziei definitive din dosarul Transferurilor

CAB a stabilit aplicarea față de Ioan Becali a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acestor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

Decizia CAB mai prevede anularea liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii aplicată prin sentința penală nr.238 din 3 aprilie 2012 a Tribunalului București (prima decizie de condamnare din dosarul Transferurile de jucători - n.r), definitivă prin decizia penală nr.222 din 4 martie 2014 a Curții de Apel București, acordată inculpatului Becali Ioan prin sentința penală nr.1784 din 27 iulie 2016 a Judecătoriei Sector 4 București (decizia de eliberarea condiționată - n.r.), definitivă prin decizia penală nr.497 din 14 septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov..

Judecătorii au constatat că Ioan Becali a comis infracțiunea de dare de mită în concurs real cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestuia prin decizia de din dosarul „Transferurile de jucători”.

Ioan Becali a fost condamnat în dosarul Transferurilor de jucători la doi ani și șase luni de închisoare, pentru înșelăciune în formă continuată (persoană vătămată FC Dinamo București) și doi ani interzicerea drepturilor constând în calitatea de agent licențiat sau de reprezentant al unui club de fotbal.

El a fost condamnat de asemenea la doi ani și șase luni de închisoare, pentru evaziune fiscală în formă continuată și doi ani interzicerea drepturilor constând în calitatea de agent licențiat sau de reprezentant al unui club de fotbal.

El a mai primit două pedepse de trei ani și șase luni de închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată și doi ani interzicerea drepturilor constând în calitatea de agent licențiat sau de reprezentant al unui club de fotbal.

Curtea de Apel, instanța care a dat decizia definitivă în dosarul Transferurilor de jucători, i-a aplicat lui Ioan Becali pedeapsa cea mai grea, de trei ani și șase luni de închisoare, la care i-a adăugat un spor de doi ani și zece luni închisoare, pedeapsa finală a acestuia ajungând la șase ani și patru luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor constând în calitatea de agent licențiat sau de reprezentant al unui club de fotbal, pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei închisorii.

Astfel judecătorii CAB au reindexat pedepsele aplicate pentru fiecare faptă în parte în decizia în dosarul Transferurilor de jucători și după recontopirea lor, incluzând și noua pedeapsă aplicată pentru dare de mită, au stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare (pedepsele pentru spălare de bani și evaziune din dosarul Transferurilor de jucători - n.r.), la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, în final urmând să execute pedeapsa rezultantă de șapte ani și patru luni de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor.

CAB a mai decis în dosarul de dare de mită anularea mandatul de executare a pedepsei emis de Secția penală a Tribunalului București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Judecătorii CAB au scăzut din pedeapsa de 7,4 ani perioada executată, precum și durata arestării preventive, de la 4 martie 2014 până la 14 septembrie 2016, inclusiv.

Ioan Becali s-a predat dar el poate introduce o acțiune de eliberare condiționată. El are peste 60 de ani, are trei cărți publicate și ore de muncă efectuate în perioada anterioară de încarcerare, amănunte ce ar putea conta în cadrul unei viitoare acțiuni.

Situația lui Victor Becali

În cazul lui Victor Becali Curtea de Apel București a stabilit în dosarul de dare de mită condamnarea acestuia la trei ani pentru această faptă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Astfel acesta nu poate fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, alege și nu poate ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de doi ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Și în cazul acestuia Curtea a reindexat pedepsele primite în dosarul Transferurilor de jucători și a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, în final urmând să execute pedeapsa rezultantă de cinci ani și opt luni de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor.

Judecătorii CAB au scăzut și în cazul său, din pedeapsa principală aplicată, perioada executată, precum și durata arestării preventive, de la 4 martie 2014 până marți.

Astfel din pedeapsa de cinci ani și opt luni judecătorii au scăzut aproape patru ani, astfel că Victor Becali ar mai avea de executat aproximativ un an și opt luni. Și acesta ar putea introduce o acțiune de eliberare condiționată pe fondul noii condamnări.

Citește și: Pungile din plastic cu mâner vor fi interzise în România. Senatul a votat legea care interzice comercializarea acestora, din 2019

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?