Prezent la Berlin pentru a-și promova ”Fundația Obama” și a discuta cu tinerii despre subiecte precum schimbările climatice, inegalitatea și naționalismul, fost președinte a dovedit că nu și-a pierdut simțul umorului, care l-a făcut celebru în timpul celor două mandate prezidențiale.

Întrebat dacă plănuiește să revină în politică, el a explicat că organizația care îi poartă numele este apolitică și apoi a făcut gluma despre Michelle Obama. „Am deținut ultima mea funcție politică. Michelle m-ar părăsii dacă aș candida din nou”, a spus fostul președinte.

Declarația lui a fost întâmpinată cu râsete de către audiență, în timp ce el și-a continuat discursul cu o expresie serioasă.

În timp ce el a exclus o întoarcere în politică, soția sa a fost chestionată de mai multe ori cu privire la o eventuală candidatură pentru funcția de președinte al SUA.

Recent ea a fost întrebată de Jimmy Kimmel dacă a fost „abordată în mod serios” de cei care o vor în Biroul Oval.

„Nu, n-am avut nici o conversație serioasă cu nimeni despre asta, pentru că nu este ceva ce mă interesează sau ceva ce voi face vreodată”, a răspuns fosta primă doamnă.

În timpul vizitei efectuate în germania, Obama s-a întâlnit și cu cancelarul Angela Merkel, cu care a avut un moment de tandrețe devenit viral.


Citește și: Peste 130 de kilograme de cocaină au fost găsite pe litoral în 48 de ore! Nume de cod precum „Cartier” și „CR-7”, scrise pe pachete


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.