FOTO| Prințul George a început școala

07 septembrie 2017 15:01

Prințul Geroge a început școală, joi, și a fost însoțit de tatăl său, prințul William, în timp ce ducesa de Cambridge s-a simțit rău de dimineață și nu a putu să-l însoțească, scrie BBC News.

Ducele de la Cambridge a fost cel care l-a însoțit pe George la școală, în timp ce Palatul Kensington a transmis că Kate Middleton, care a anunțat recent că este însărcinată cu al treilea copil, s-a simțit rău.

În vârstă de patru ani, prințul George va studia la Thomas’s Battersea, o școală pregătitoare privată care costă 18.000 de lire sterline pe an. El a ajuns la școală îmbrăcat în uniforma care este formată din pantaloni scurți, sacou și șosete înalte de culoare blumarin și dungi roși.

Prințul William l-a condus pe fiul său în curtea școlii înainte de a-l ajuta să coboare din mașină. L-a ținut de mână până au ajuns la intrare aîn clădire și i-a dus în mână rucsacul de școală.

Tatăl și fiul au fost apoi întâmpinați de Helen Haslem, directoarea școlii, iar tânărul prinț a dat mâna cu aceasta înainte de a fi condus în sala de clasă.

George va face parte dintr-o clasă formată din 20 de elevi și va avea o bancă și un cuier cu numele său. El va sta la școală mai întâi doar jumătate de program pentru a se obișnui cu programul. Pentru micul prinț nu va exista niciun fel de tratament preferențial.


Citește și: EXCLUSIV | Din învățăturile lui Ștefan Bănică pentru fiul lui. Ce sfaturi i-a dat lui Radu înainte de începerea școlii


Foto: EPA

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro