Amenzi de până la 5.000 de lei pentru părinții ai căror copii nu poartă uniformă, se cere într-un proiect de lege PSD

Comentează
Copii în uniforme școlare la un eveniment în aer liber. 2 septembrie 2024, Bălți, Moldova.

Părinții elevilor care ajung la școală fără uniformă ar putea fi amendați cu până la 5.000 de lei, potrivit unor amendamente depuse la proiectul PSD privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Inițiativa prevede sancțiuni și pentru școlile care nu respectă noile reguli, spune senatorul USR Ștefan Pălărie.

Amenzi pentru părinții copiilor care nu poartă uniforma

Părinții ar putea primi amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei dacă elevii ajung la școală fără uniforma obligatorie. Măsura apare în amendamentele depuse la proiectul PSD care urmărește introducerea ținutei școlare obligatorii în învățământul preuniversitar.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția asupra noilor prevederi și a criticat posibilitatea ca părinții să fie sancționați pentru ținuta copiilor.

„Aș fi vrut să vin cu vești mai bune la final de săptămână, dar nori negri se adună la orizont. Instinctele totalitariste ale celor mai mari partide din România recidivează. (..) Apare posibilitatea de a amenda părintele copilului care ajunge, cu ghilimelele de rigoare, neregulamentar la școală, cu sume între 1.000 și 5.000 de lei. Pe scurt, dacă într-o zi de marți copilul tău „zăpăcit” a plecat la prânz și și-a uitat pantalonii sau bluza, stați liniștiți! Poliția uniformelor va identifica vinovatul și va emite o amendă contravențională pentru nefericitul părinte care se afla, ca fraierul, la muncă și nu acasă, ca să verifice la nivel de batistuță și unghiuțe uniforma copilului care merge spre școală.”, a scris senatorul USR pe Facebook.

Amenzi și pentru școli

Proiectul PSD prevede și sancțiuni pentru unitățile de învățământ care nu aplică regulile privind uniforma. Amenzile pentru școli sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

„Adaugă un articol care spune că, dacă elevul care este responsabil să vină în uniformă școlară nu vine în uniformă, atunci trebuie pedepsită și școala. Sigur, directorul unității școlare este vinovat că școala respectivă a admis să-i treacă pragul un copil îmbrăcat neregulamentar, care nu are uniformă. (..) De data asta, amenzile sunt mai consistente: vorbim despre sume între 5.000 și 10.000 de lei pentru unitatea școlară.”, a mai scris Ștefan Pălărie.

Inițiativa legislativă prevede ca fiecare școală să își stabilească propriul model de uniformă, cu consultarea elevilor și a părinților.

Inițiativa este depusă de parlamentari PSD și susținută de senatoarea Alexandra Presură. Aceasta a declarat că măsura urmărește să combată bullying-ul și discriminarea între elevi.

„Auzind grozăviile astea, te întrebi cine va fi „poliția uniformelor”? (..) dragii pesediști propun ca primarul să delege această atribuție de verificare a uniformelor cuiva — cuiva care să poată emite amenzi pentru părinți și amenzi pentru școală.”, a subliniat senatorul USR.

PSD susține că uniforma ar putea contribui la reducerea diferențelor sociale vizibile dintre elevi și la combaterea bullyingului.

Proiectul prevede și posibilitatea ca elevii din familii cu venituri reduse să primească uniformele gratuit sau să beneficieze de subvenții.

Finanțarea ar putea proveni din bugetele autorităților locale și județene, precum și din fonduri externe nerambursabile.

Inițiativa a primit însă aviz negativ de la Consiliul Economic și Social, care a argumentat că bullyingul nu este cauzat de diferențele de vestimentație.

„Bullyingul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”, a transmis CES, conform Edupedu.

Și elevii se opun propunerii legislative. Consiliul Național al Elevilor s-a pronunțat împotriva obligativității purtării uniformei școlare.

În prezent, obligativitatea uniformei este lăsată la decizia fiecărei unități de învățământ. Dacă proiectul PSD va fi adoptat de Parlament, regulile privind ținuta școlară ar urma să devină obligatorii la nivelul învățământului preuniversitar de stat.

Edupart: „Uniforma poate crea apartenență și identitate”, dar nu elimină inegalitățile

Federația Națională a Părinților - Edupart nu se opune introducerii uniformei școlare, dar contestă transformarea acesteia într-o obligație națională însoțită de sancțiuni disproporționate pentru părinți și școli.

Părinții consideră că uniforma poate contribui la identitatea și sentimentul de apartenență la comunitatea școlară, însă nu poate fi tratată ca o soluție pentru bullying sau pentru eliminarea diferențelor sociale dintre elevi.

„Nu ne opunem uniformei școlare și nu contestăm dreptul unei comunități școlare de a stabili reguli clare privind ținuta elevilor. Uniforma poate contribui la construirea identității și a sentimentului de apartenență la o comunitate școlară și poate diminua, într-o mică măsură, unele diferențe vestimentare vizibile dintre elevi, însă ea nu poate fi prezentată ca o soluție în sine pentru bullying, inechitate socială sau disciplină și, cu atât mai puțin, nu considerăm justificată transformarea unei reguli vestimentare într-un sistem național de sancțiuni contravenționale aplicate părinților și școlilor.”, a transmis Federația Părinților într-un punct de vedere solicitat de Libertatea.

Federația atrage atenția că România are deja reguli privind ținuta elevilor, iar școlile pot stabili reguli vestimentare proprii. Prin urmare, Edupart susține că nu este necesară o suprareglementare la nivel național și că decizia privind uniforma ar trebui să rămână în principal la nivelul comunității școlare.

În acest context, Edupart susține că decizia privind uniforma trebuie să țină cont și de opinia reală a părinților, mai ales atunci când costurile sunt suportate de familii.

„Nu este rezonabil ca familia să fie obligată să cumpere un produs asupra căruia nu are o influență reală în stabilirea costului, componenței și standardelor, iar orice reglementare trebuie să prevină situațiile în care școala poate impune articole excesiv de scumpe, furnizori unici sau elemente vestimentare care nu sunt strict necesare.”, spun reprezentanții părinților.

Un alt punct important este accesul la educație. Federația susține că un elev nu trebuie să fie împiedicat să participe la cursuri pentru că nu poartă uniforma.

„Nepurtarea uniformei nu poate împiedica accesul copilului la cursuri; acest lucru este prevăzut deja, fără echivoc, de ROFUIP. Această garanție trebuie păstrată explicit. Dacă un copil ajunge la școală fără uniformă, el trebuie să intre la ore, să participe la activități și să beneficieze de educație, după care școala poate și trebuie să determine motivul nerespectării regulii.”, subliniază părinții.

Edupart se opune amenzilor de până la 5.000 de lei pentru părinți și propune, în schimb, un mecanism gradual de responsabilizare, bazat pe informare, dialog cu familia, sprijin financiar și, doar în cazurile repetate și nejustificate, avertizare și plan de conformare.

Ne opunem categoric amendării părinților cu 1.000–5.000 de lei și propunem în locul sancțiunii un mecanism gradual de conformare și responsabilizare. (..) Ne opunem transformării uniformei într-o condiție pentru accesul la educație și transformării unei reguli de conduită școlară într-un mecanism punitiv prin care o familie poate primi o amendă de până la 5.000 de lei.

Federația cere, astfel, ca proiectul de lege să garanteze că uniforma rămâne o regulă de conduită școlară și nu devine o condiție pentru accesul copilului la educație.

„Solicităm Comisiei de Învățământ a Senatului ca aceste patru principii să fie introduse în analiza parlamentară a proiectului și își exprimă disponibilitatea de a participa la dezbaterile din Comisia pentru învățământ pentru identificarea unei formule echilibrate, care să protejeze simultan autonomia și disciplina școlii, responsabilitatea familiei și, înainte de toate, dreptul copilului la educație.”, conchid reprezentanții părinților.

Mulți români susțin reintroducerea uniformelor în școli

Ideea uniformei obligatorii are însă un nivel ridicat de susținere în rândul populației, potrivit ediției din septembrie a BAROMETRULUI Informat.ro - INSCOP Research.

Concret, 77% dintre respondenți consideră că introducerea obligatorie a uniformei ar reduce discriminarea dintre elevi într-o măsură foarte mare sau destul de mare.

Peste 77% dintre români susțin introducerea uniformei obligatorii Sursa foto: INSCOP

Mai exact, 52,9% spun că efectul ar fi într-o foarte mare măsură, iar 24,1% într-o destul de mare măsură.

La polul opus, 20,6% dintre cei chestionați consideră că uniforma ar contribui într-o măsură mică, foarte mică sau deloc la reducerea discriminării. Alți 2,4% nu au răspuns sau nu au putut aprecia.

Susținerea este mai ridicată decât media în rândul votanților PSD și AUR, al femeilor, persoanelor de 60 de ani și peste, precum și al celor cu educație primară și al angajaților la stat.

„Uniforma școlară pare să fie privită mai puțin ca un instrument de disciplină și mai mult ca un mecanism de diminuare a diferențelor sociale vizibile dintre copii. Susținerea sa consistentă indică o sensibilitate publică foarte ridicată față de inegalitățile care se manifestă în interiorul școlii. Dincolo de reducerea discriminării, rezultatul poate indica și o nevoie mai generală de ordine, predictibilitate și repere comune în spațiul școlar.”, a explicat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-7 septembrie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Eroarea maximă admisă este de ±2,95%, la un nivel de încredere de 95%.

Proiectul și amendamentele urmează să fie analizate în Parlament. În forma actuală a legislației, obligativitatea uniformei școlare rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
MONDEN
Smiley pe scana Vocea Romaniei
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
13:55
Discuțiile dintre SUA, NATO și Ucraina s-au încheiat brusc, iar delegația ucraineană a părăsit SUA: „Nu va exista o a doua zi”
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...