De Dana Aramă,

La emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stars, Cristina Cioran a explicat că a trecut prin mai multe probe înainte să fie aleasă să îi țină locul Simonei Gherghe la show-ul Acces Direct.

„A fost foarte drăguţ cum am primit vestea. Am dat probe pentru emisiune şi m-am bucurat foarte tare să trec mai departe. M-am simţit extraordinar la probe… Eu ştiu că mă voi lovi de situaţii în care mă voi enerva, mă voi revolta, cazuri în care o să-mi vină să mă ridic de pe scaun. Dar noi suntem acolo pentru a fi neutri iar adevărul trebuie să iasă la iveală. Dai şansă omului să-şi spună părerea fără să fie umilit”, a declarat Cristina Cioran.

„De atâţia ani Simona încearcă să ajute, să desluşească probleme. Asta voi face şi eu. Vom continua tradiţia emisiunii. Vom dezbate subiectele cu impact emoţional destul de puternic. Sunt revoltată când văd anumite situaţii şi România este pe un loc fruntaş într-un top al violenţei. Suntem ceva de groază dar viaţa bate filmul în fiecare zi”, a mai spus ea.

Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune din țara noastră. Vedeta  s-a căsătorit, în luna mai a anului 2017, cu Răzvan SăndulescuÎn aceeași lună a anului 2017 a venit pe lume și fetița cuplului, Ana Georgia. Vedeta a confirmat în data de 29 noiembrie 2018, că este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Simona Gherghe va aduce pe lume un băiețel. Vedeta a intrat în concediu prenatal, locul ei la emisiunea Acces Direct, de la Antena 1, fiind luat de Cristina Cioran.

Citește și: EXCLUSIV | Le dădeau alimente amestecate cu nisip! Dosarul „Moscova 2”, care reinventariază tezaurul românesc dus la ruși, conține și dovezi ale masacrului împotriva evreilor din Basarabia aflată în România Mare